Argentina – Mexic 2-0. Messico! Starul lui PSG îi conduce pe celești spre „optimi”

George Drafta 26.11.2022, 20:38
Argentina – Mexic 2-0. Messico! Starul lui PSG îi conduce pe celești spre „optimi”

Final: Argentina se impune cu 2-0 şi îşi păstrează şansele de a ajunge în faza eliminatorie a Cupei Mondiale

Min 87 GOOOL Argentina: Enzo Fernandez înscrie spectaculos şi pumele se desprind, 2-0

Min 70 Ocazie Argentina: Şut peste al lui Molina din poziţie centrală

Min 64 GOOOL Argentina: Messi deschide scorul cu un şut de la 25 m la care Ochoa nu mai poate interveni, 1-0

Min 63: Lautaro Martinez este schimbat cu Julian Alvarez

Min 52 Ocazie Argentina: Messi bate peste poartă o lovitură liberă de la aproximativ 25 de m

Min 50: Messi este faultat de Gutierrez şi mexicanul primeşte cartonaş galben

Pauză: Argentina şi Mexic sunt la egalitate după primele 45 de minute, 0-0

Min 45 Ocazie Mexic: Lovitură liberă bătută aproape perfect de Vega, dar Emiliano Martinez reţine

Min 43: Cartonaş galben pentru Montiel pentru un fault la Gutierrez

Min 41 Ocazie Argentina: Lautaro Martinez trimite cu capul peste poartă o centrare a unui coechipier, după cornerul bătut de Messi

Min 34 Ocazie Argentina: Messi bate pe poartă o lovitură liberă din lateral, dar Ochoa nu poate fi surprins

Min 28: Argentinianul Acuna îl calcă pe Alvarez cu crampoanele pe gleznă, dar arbitrii nu penalizează în vreun fel infracţiunea

Min 22: Cartonaş galben pentru mexicanul Araujo

Min 5: Vega îi aplică un cot în figură lui Montiel, care rămâne întins pe gazon

Min 1: A început meciul de pe arena Lusail

Echipele de start 

Argentina: E. Martinez – Montiel, Otamendi, Lisandro, Acuna – De Paul, Guido Rodriguez, Mac Allister – Messi, Lautaro, Di Maria

Mexic: Ochoa – Sanchez, Araujo, Montes, Gallardo – Chavez, Herrera, E. Alvarez – Lozano, Martin, Vega


Justin Gafiuc, reporterul PlaySport.ro prezent în Qatar, a vizitat, înaintea meciului Argentina – Mexic, zona ocupată de fanii naționalei lui Ochoa. Miile de mexicani au apelat la toate metodele pentru „a-l trimite pe Messi” acasă, au apelat la rugăciuni și incantații, au chemat spiritele alături de favoriți și, chiar dacă se spune în Qatar alcoolul este greu de procurat, în lipsă de tradiționala tequila, berea a curs în fluvii.

„Nu o să mai rămână un strop în acest stadion, facem orice să-l vedem pe Messi acasă!”. Amintiri cu Hagi, Generația de Aur, Mutu și Taraful Haiducilor Suporterii mexicani și-au amintit și de naționala României, de Generația de Aur a anilor 90 și chiar de Adi Mutu, coleg cu starul Ochoa la Ajaccio. Mexicanii știu că le iubim telenovele, iar la schimb ne ascultă muzica, astfel că ritmurile tarafurilor din Carpați se aud și pe țărmul Atlanticului.

 

Meci de a fi sau a nu fi la Mondial

Argentina şi Mexic închid ziua de sâmbătă la Cupa Mondială, cu un meci din grupa C a Cupei Mondiale din Qatar.

Sud-americanii sunt în faţa unui moment extrem de dificil după ce au pierdut partida inaugurală împotriva Arabiei Saudite. Iar o eventuală nouă înfrângere i-ar arunca în afara competiţiei. De partea cealaltă aztecii au remizat în faţa Poloniei în prima etapă a fazei grupelor.

Argentina – Mexic este un clasic la Cupa Mondială. Cele două s-au întâlnit până acum de 3 ori la ediţiile trecute ale competiţiei. De fiecare dată pumele s-au impus. Prima confruntare s-a disputat chiar în 1930. Ultimele două au fost în faza optimilor de finală, în 2006 şi 2010.

În celălalt meci al zilei, Polonia a învins Arabia Saudită cu 2-0. 

Urmăriți Playsport.ro și pe