FCU Craiova – FC Voluntari 1-0 (1-0). Nicolo Napoli debutează cu victorie la FC U. Craiova. Chițu a marcat singurul gol al partidei

Gabriel-Alexandru Ioniță 10.11.2022, 15:56
FCU Craiova – FC Voluntari 1-0 (1-0). Nicolo Napoli debutează cu victorie la FC U. Craiova. Chițu a marcat singurul gol al partidei

FCU Craiova și FC Voluntari se întâlnesc în etapa a doua a grupei A din această ediție de Cupa României. Partida de la Tg. Jiu va putea fi urmărită de la 16:00 pe canalele Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport, dar și în format live text pe playsport.ro.


Min. 90+6. Final de meci la Târgu Jiu. FC U. Craiova obține victoria în partida cu FC Voluntari


Min. 73. Gabi Iancu execută excelent o lovitură de la 20 de metri, dar mingea este respinsă în bară de Fernandez, portarul de la FC Voluntari;


Min. 58. Același Merloi șutează din marginea careului mare, dar mingea nimerește bara porții lui Gurău;


Min. 45+3. Pauză la Târgu Jiu; 


Min. 12. Merloi ratează de puțin egalarea după ce mingea trimisă cu capul din 8 metri este salvată in extremis de Gurău;


Min. 6. GOOOOOOOL, FC U. Craiova. Oltenii deschid scorul după ce Ganea a pasat ideal pentru Chițu, iar acesta a marcat cu poarta goală;


Min1. A început meciul de la Târgu Jiu.


Echipele de start:

FCU Craiova (4-2-3-1): Gurău- Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert- Baeten, Albu- Ganea, Iancu, Bahassa- Chițu
Rezerve: Popa, Grigore, Zanfir, Van Durmen, Asamoah, Marquet, Sidibe, Jibril, Blănuță
Antrenor: Nicolo Napoli

FC Voluntari (3-5-2): Jesus Fernandez- Andreș, Achim, Meleke- Costin, Răduț, Tavares, Rață, Vlad- Florea, Merloi
Rezerve: Popa, Armaș, Matricardi, A. Ilie, R. Popescu, Voican, Marcelo, D. Andrei, Damașcan
Antrenor: Liviu Ciobotariu


FCU Craiova – FC Voluntari, în Cupa României. Revine Nicolo Napoli cu o victorie în Bănie?

Se anunță un meci dificil pentru Nicolo Napoli la debutul în cel de-al nouălea mandat pe banca tehnică a celor de la FCU Craiova. Echipa din Bănie a traversat o perioadă foarte dificilă de la plecarea lui Marius Croitoru și a ajuns pe loc de baraj în Superligă.

Formația patronată de Adrian Mititelu nu a mai câștigat în campionat de pe data de 10 septembrie. Atunci, oltenii s-au impus la Tg. Jiu în fața Rapidului cu scorul de 1-0. De asemenea, FCU Craiova nu a reușit să câștige nici primul meci din această grupă din Cupa României. Într-o partidă jucată la Giurgiu, oltenii au remizat cu Dinamo, scor 0-0.

În plus, FC Voluntari a dat semne de revenire după o perioadă destul de complicată. Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu s-a impus în etapa trecută de campionat la Botoșani cu scorul de 1-0 și a urcat pe locul 9 în clasament, la 6 puncte de zona play-off. De asemenea, ilfovenii au câștigat în prima etapă din Cupa României, 1-0 în deplasare cu Unirea Slobozia.

Astfel, dacă se va impune și în fața lui FCU Craiova, FC Voluntari își va asigura matematic prezența în sferturile de finală. De asemenea, și Sepsi Sf. Gheorghe, echipă ce a acumulat deja 6 puncte după primele două meciuri, ar accede în faza următoare a competiției.

Antrenorul echipei din Bănie are planuri mari în al nouălea său mandat

În acest context, cei de la FC Voluntari par a fi favoriți, cel puțin pe hârtie, înaintea acestui meci. Pe de altă parte, FCU Craiova a schimbat din nou antrenorul, iar astfel de momente generează de obicei o anumită emulație în rândul jucătorilor. De altfel, antrenorul italian a anunțat deja că are planuri mari la Craiova în acest al nouălea mandat.

Obiectivul este să fac echipa să joace bine, cum o făcea în urmă cu șase luni. Știu că e dificil. Trebuie să începem să adunăm puncte și să urcăm în clasament. Sperăm încă să ajungem în play-off, nu e distanță mare. Speranța moare ultima.

Cred că fanii vor reveni lângă echipă, atunci când vor vedea că jucătorii luptă până în ultimul minut. Lotul e bun, nu ca al celor de la CFR, dar sunt jucători cu calitate. Trebuie să-și recapete încrederea”, a spus Nicolo Napoli după instalare, potrivit gsp.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe