Nimic nou în Oltenia. Adrian Mititelu se întoarce iar și iar la „prima dragoste”. Nicolo Napoli, pentru a opta oară la FCU Craiova, ca antrenor

Gabriel-Alexandru Ioniță 09.11.2022, 14:30
Nimic nou în Oltenia. Adrian Mititelu se întoarce iar și iar la „prima dragoste”. Nicolo Napoli, pentru a opta oară la FCU Craiova, ca antrenor

Adrian Mititelu a numit în cele din urmă un nou antrenor la FCU Craiova. Și este vorba despre „eternul” Nicolo Napoli, cel care revine astfel pentru un al optulea mandat pe banca tehnică a echipei din Bănie.

Adrian Mititelu l-a numit pe Nicolo Napoli în funcția de antrenor principal la FCU Craiova. Din nou

Totul este deja oficial. Clubul oltean a făcut un anunț în acest sens prin intermediul rețelelor de socializare. FCU Craiova nu avea un antrenor principal deja de o lună, de la plecarea lui Marius Croitoru.

„Nicolo Napoli este noul antrenor al Științei!

Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că tehnicianul italian a semnat un contract cu gruparea alb-albastră până în vara anului 2023”, a anunțat FCU Craiova prin intermediul rețelelor de socializare.

Pe lângă cele 7 mandate anterioare de antrenor, Nicolo Napoli a mai fost la un moment dat și director sportiv la FCU Craiova. Ultima dată, la finalul sezonului trecut, italianul de 60 de ani s-a despărțit de clubul din Bănie după ce nu a reușit să se pună de acord cu Adrian Mititelu cu privire la strategia de transferuri care ar fi trebuit adoptată în campania de achiziții din vară.

Cei doi s-au contrat chiar în urmă cu aproximativ o lună

După despărțirea de Marius Croitoru, Adrian Mititelu a anunțat că nu a luat în calcul varianta revenirii lui Nicolo Napoli. Se pare însă că s-a râzgândit între timp.

„Nu am niciun nume în cap, nu aveam cum, pentru că nu mă gândeam, pe cuvântul meu. Pe de altă parte, eu nu pot să aduc pe oricine, pentru că m-am săturat de antrenori mediocri.

Sunt aceiași antrenori care se plimbă de la o echipă la alta și eu vreau altceva. Mă refer la modul general.

Nu m-am dus la Nicolo Napoli, vă spun că e o chestiune foarte grea și n-am nicio idee. Sunt foarte multe propuneri care mi-au venit pe Whatsapp în ultimele zeci de minute”, a spus Adrian Mititelu la acel moment, în direct la Digi Sport.

Imediat după această declarație, Mititelu a fost ironizat de Napoli, care a spus că se așteaptă ca omul de afaceri să falimenteze FCU Craiova în scurt timp.

Nu m-a sunat nimeni de la Craiova și nici nu cred că mă sună Mititelu. Mi-au scris mulți suporteri pe Facebook ca să-mi spună că mă așteaptă înapoi la echipă. Mititelu va găsi alt antrenor liber.

Am citit că vrea antrenor de top? De top, aha. Eu nu sunt de top, eu sunt de «tip». Cine e antrenor de top? El nu are bani și vrea unul de top care cere salariu 15.000 de euro pe lună.

Sper ca Mititelu să se trezească și să aleagă un antrenor de top. După două luni să-l dea afară, așa rămâne fără bani de țigări în buzunare și falimentează echipa. Eu am oferte din Turcia. E posibil să găsesc acolo o echipă pe care să o antrenez. O să vin la Craiova pe 26 octombrie într-o vacanță de două-trei zile cu soția. Să mă întâlnesc cu prietenii”, a spus antrenorul italian în octombrie pentru gsp.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe