Vineri, 2 decembrie, Petrolul și U Cluj se înfruntă în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Playsport.ro de la ora 19:00.
Final de partidă.
Min 90+4. GOL Petrolul! Ispas comite o gafă colosală și îi pune mingea pe tavă în centrul careului lui Cioiu, care înscrie cu latul și dublează avantajul ploieștenilor.
Min 90. Ocazie pentru Petrolul! Jair ratează o oportunitate uriașă, din postura de unu la unu cu portarul Universității Cluj.
Min 88. Schimbare la Petrolul. Iese Grozav, intră Dumitriu.
Min 77. Schimbare la Petrolul. Iese Budescu, intră Cioiu.
Min 77. Un prim cartonaș galben arătat de arbitru. Nou-intratul Remacle, de la U Cluj, avertizat.
Min 74. Schimbare la U Cluj. Iese Thiam, intră Remacle.
Min 64. Ocazie pentru U Cluj. Purece și-a încercat norocul cu un șut de la distanță, însă Leitner a fost pe poziții și a reținut fără probleme.
Min 60. Schimbare la U Cluj. Iese Simon, intră Bălan.
Min 57. Ocazie pentru Petrolul! Țicu șutează pe jos din colțul careului de 16, însă Iliev plonjează superb și respinge.
Min 46. Triplă schimbare efectuată de U Cluj. Ies Bic, Haită și Fulop, intră Fernandes, Horșia și Purece.
Min 46. A început repriza secundă.
Pauză pe arena „Ilie Oană”.
INFO. Golul lui Meijers a fost validat și de VAR, după ce s-a analizat un posibil fault în atac.
Min 45+4. GOOOL Petrolul! Budescu centrează din corner, iar Meijers reia cu capul în plasă din centrul careului.
Min 36. Șanse de a înscrie pentru Petrolul. Borța este servit la marginea careului, de unde încearcă să finalizeze cu un șut din prima. Mingea trece cu mult peste bara transversală.
Min 27. Ocazie pentru U Cluj. Haită șutează spre poarta lui Leitner, însă mingea este deviată și goalkeeperul Petrolului reține fără emoții.
Min 24. Ocazie pentru Petrolul! Takayuki Seto trimite un șut promițător din afara careului, însă mingea trece peste bara transversală.
Min 19. Partida s-a reluat rapid.
Min 18. Sebastian Colțescu oprește provizoriu meciul, din cauza petardelor și fumigenelor aruncate de suporterii lui U Cluj.
Min 1: A început meciul.
UPDATE. Echipele de start:
Petrolul: Leitner – Lima Santos, Meijers, Huja – Borța, Jair Tavares, Seto, Țicu – G. Grozav, Budescu, Măzărache
Rezerve: Vâlceanu – Pashov, A. Olaru, Velisar, Cebotaru, D. Dumitriu, M. Bratu, Tucaliuc, Cioiu
Antrenor: Nicolae Constantin
U Cluj: Iliev – Șt. Vlădoiu, Pițian, D. Ispas, Briceag – I. Filip, G. Simion, Ov. Bic – Haită, Thiam, L. Fulop
Rezerve: Gorcea – Chipicu, Fl. Ilie, Purece, Hofman, Remacle, Horșia, Ely Fernandes, Ad. Bălan
Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești (capacitate – 15.500 de locuri)
Arbitru: Sebastian Colțescu (București) / A1: Adrian Popescu (Craiova) / A2: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Buftea) / Arbitru asistent VAR: Bogdan Gheorghe (București) / R1: Andrei Antonie (București) Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Pitești)
Vineri, de la ora 19:00, Petrolul primește vizita celor de la U Cluj în cadrul etapei a 19-a din Superliga. Formația ploieșteană poate urca până pe locul 5 dacă obține o victorie pe ”Ilie Oană”.
Petrolul ocupă locul 7 în Superliga, având 26 de puncte acumulate. În ciuda problemelor financiare de la club, elevii lui Nae Constantin vor să obțină o victorie pe propriul teren. Cu un succes, ”lupii galbeni” urcă până pe locul 5, la egalitate de puncte cu FCSB.
De cealaltă parte, U Cluj se află pe locul 11, cu 18 puncte. Echipa lui Eugen Neagoe a remizat în ultima etapă cu FC Argeș, scor 1-1. Forma bună din ultima perioadă le dă totuși speranțe clujenilor pentru obținerea unui rezultat pozitiv la Ploiești.
Nae Constantin a prefațat duelul cu U Cluj în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul ploieștean este conștient că echipa sa va avea un meci greu, clujenii fiind pe val de la venirea lui Eugen Neagoe. Totodată, Constantin a subliniat că echipa care se va adapta cel mai bine condițiilor de joc va câștiga partida.
Nu o să fie un meci ușor. Clujul este o echipă bună. Au obținut multe puncte de când au schimbat antrenorul, care este unul cu mare experiență atât la nivel de Liga 1, cât și internațional.
Sunt sigur că o să fie greu. Vremea nu este tocmai cea mai potrivită pentru fotbal.
Echipa care se va adapta mai bine la condițiile de joc, va avea șanse mai mari să câștige meciul”, a declarat Nae Constantin.