La începutul lunii februarie Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, a primit o condamnare cu executare de 15 ani și 8 luni de închisoare. După această veste teribilă el a mai primit o lovitură. Bianca Marina, presupusa iubită a lui Mario, a dezmințit că ar avea o relație cu acesta.
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, a primit o condamnare cu executare de 15 ani și 8 luni de închisoare. În 2019 acesta a provocat un accident auto, în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani. S-a dovedit că la momentul producerii accidentului Mario Iorgulescu se afla sub influența alcoolului, dar și a unor substanțe halucinogene. Pe lângă condamnarea cu executare, familia acestuia va trebui să achite și despăgubiri în valoare de 100.000 de euro, respectiv 50.000 de lei către două din părțile civile implicate. Decizia nu este însă una definitivă.
Mario Iorgulescu se află de ceva timp în Italia unde și-a continuat refacerea după accidentul teribil pe care l-a provocat. La finalul anului trecut el chiar și-a reactivat contul de Instagram. Cu acest prilej a anunțat public că are o relație de iubire cu Bianca Marina, fosta soție a lui Steliano Filip. Mario a postat o fotografie cu tânăra și a scris în dreptul acesteia: ”Dragostea mea!”. La trei luni de zile de la acel moment, Bianca Marina a făcut o declarație uluitoare. Potrivit Cancan.ro tânăra a dezmințit că ar avea o relație cu Mario Iorgulescu.
Ca să terminăm cu speculațiile, nu, nu sunt iubita lui Mario Iorgulescu. Suntem doar prieteni și nimic mai mult. Eu, în clipa de față, sunt o femeie singură, mă concentrez pe creșterea copilului. Sunt alături de el, trece prin momente de coșmar, dar doar ca prietenă, în niciun caz ca iubită”, a declarat Bianca Marina.
Avocatul lui Mario Iorgulescu, Florin Durgheu, este de părere că verdictul corect în această speță ar fi fost cel de „culpă comună”. Acesta susține că și victima clientului său s-ar fi aflat la acel moment sub influența unor substanțe interzise. Avocatul a făcut apel și la faptul că fiul lui Gino Iorgulescu se află în prezent într-o stare destul de precară, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental.
El a făcut acuze grave și a folosit termeni extrem de duri, precum „mascaradă judiciară” sau „execuție”. Avocatul a făcut chiar și o comparație între această pedeapsă și și verdicte date de instanțe pentru spețe de terorism.
Eu nu mă așteptam ca decizia să fie practică, mă așteptam ca execuția să fie desăvârșită. Eram convins că se va pronunța o pedeapsă de la 10-12 ani în sus. 15 m-a surprins pentru că am văzut modalitatea în care s-a desfășurat această mascaradă judiciară încă din faza de urmărire penală, când nu s-a ținut cont că Mario Iorgulescu, din păcate, e o persoană care are reale probleme de sănătate, de natură psihică.
Nu s-a ținut cont că nu poate fi vorba de ucidere din culpă cât timp victima era drogată, avea o cantitate mare de droguri stabilită prin actele medicale, nu purta centura de siguranță și circula neregulamentar pe banda a doua. Încadrarea corectă era culpă comună, doar că inițial s-a pornit pe culpa exclusivă a lui Mario Iorgulescu.
N-am înțeles și nu cred că în istoria justiției din România mai este o astfel de speță în care victima să fie drogată la volan și culpa să fie exclusiv a celuilalt. După aceea, execuția s-a desăvârșit și s-a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă în omor. S-au respins toate probele prezentate și, astfel, s-a ajuns la această soluție absolut halucinantă. Există la nivel european teroriști care au luat pedepse semnificativ mai mici”, a spus Florin Durgheu, potrivit prosport.ro.