Lukas Podolski a fost eliminat în timpul unui meci caritabil. Gestul fostului internațional german a uluit audiența

Dragos Stefanescu 10.01.2023, 18:26
Lukas Podolski a fost eliminat în timpul unui meci caritabil. Gestul fostului internațional german a uluit audiența

Lukas Podolski a fost protagonistul unor scene ireale în timpul unui meci caritabil organizat chiar de el. Fostul internațional german a fost eliminat după ce a avut o ieșire nervoasă la adresa arbitrului partidei.

Lukas Podolski, eliminat în timpului unui meci caritabil

Lukas Podolski (37 de ani) a ieșit de câțiva ani din prim planul fotbalului mondial, însă încă joacă la echipa poloneză Gornik Zabrze. Porivit Sportbible.com, fostul internațional german a participat alături de echipa sa la Schauinsland Reisen Cup, un turneu caritabil organizat chiar de el. Șase echipe au participat la această competiție care s-a desfășurat în sală.

Gornik Zabrze a jucat în semifinalele competiției împotriva celor de la Rot Weiss Essen. Partida a avut însă parte de câteva momente extrem de tensionate. După ce a intrat dur asupra unui adversar, Podolski a fost extrem nervos pentru că arbitrul a dictat fault. Fostul internațional german l-a contrat dur pe ”centralul” partidei care în cele din urmă l-a eliminat de pe teren. Comportamentul agresiv al lui Podolski a continuat însă și după eliminare. Aflat pe marginea terenului, atacantul și-a continuat tirada la adresa arbitrului de centru. La un moment dat Podolski a aruncat cu apă spre teren și spre arbitri întâlnirii.

Ulterior, Lukas și-a cerut scuze pentru ieșirea sa nervoasă. Competiția organizată de fostul internațional german a strâns nu mai puțin de 2 milioane de euro. Toți banii vor fi donați către cauzae umanitare.

Lukas Podolski are un CV impresionant

Lukas Podolski este un produs al celor de la FC Koln, echipă la care și-a făcut junioratul. El a debutat la echipa mare a ”țapilor” pe 22 noiembrie 2003, într-un meci din Bundesliga, pierdut pe teren propriu,  scor 0-1, în fața lui Hamburg. În tricoul lui FC Koln, Podolski a bifat 81 de partide, reușind să marcheze 46 de goluri.

Evoluțiile bune l-au adus pe Poddolski în atenția lui Bayern Munchen. Bavarezii l-au cumpărat de la Koln în vara anului 2006. Bayern a plătit atunci 10 milioane de euro pentru acest transfer. În cei trei ani petrecuti la Munchen, Podolski a bifat 106 partide, reușind să marcheze 26 de goluri și să ofere 20 de pase de gol.

În 2009, Lukas Podolski s-a întors la FC Koln, în schimbul a 15 milioane de euro. Trei ani a jucat atacantul pentru echipa sa de suflet. În această perioadă a jucat în 88 de partide și a marcat 33 de goluri.

În 2012 a fost transferat de Arsenal Londra, echipă cu care a câștigat două trofee: Cupa Angliei în 2014 și Supercupa Angliei în 2015. În perioada ianuarie – iunie 2015, atacantul german a fost împrumutat la Inter Milano, unde a bifat 18 meciuri și a marcat un singur gol.

Lukas Podolski a fost tarnsferat de Galatasaray în vara anului 2015. Alături de formația ”Cim Bom”  atacantul german a cucerit Cupa Turciei și două Supercupe ale Turciei. După doar doi ani petrecuți la Istanbul, Podolski a ajuns la formația japoneză Vissel Kobe, cu care a câștigat Cupa Japoniei, în 2019.

În ianuarie 2020 a semnat cu Antalyaspor, echipă pentru care a jucat în 47 de meciuri și a marcat 7 goluri. În iulie 2021, Lukas Podolski s-a întors în orașul său natal și a semnat cu Gornik Zabrze, din postura de jucător liber de contract.

În naționala Germaniei, Lukas Podolski a jucat în perioada 2004 – 2017. El a adunat 130 de selecții și a marcat 49 de goluri. El a cucerit titlul mondial alătui de naționala Germaniei în 2014, în Brazilia.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622