Lumea ca o rană

Naivi ce am fost, credeam că vom rămâne în istorie drept contemporanii COVID-ului, fără să știm că mai avem de trăit și asta, cu aburul sângelui cald purtat de un vânt nebun peste zilele noastre. Și după încrâncenarea de a separa adevărul și de a ne proteja viața într-o pandemie bulversantă, ne-am trezit în inima altui uragan de informații amestecate. Căci trăim totul, din fericire!, doar prin vârtejul a ceea ce auzim și citim, nu pe viu.

Ce vină au sportivii ruși? E întrebarea din patria noastră restrânsă, atât de mică în comparație cu dramele adevărate. Dar e patria noastră de nebunie, sportul, fotbalul. Și ne raportăm la ea, aici ne facem treaba, în granițele ei, aici încercăm să fim fericiți când nu e război. Așadar, ce vină au sportivii ruși în contextul tuturor sancțiunilor?, e întrebarea tot mai des întâlnită.

Ce sunt ei acum a spus poate cel mai bine jucătoarea de tenis Anastasia Potapova, împotriva căreia Svitolina din Ucraina nu a vrut să joace. “Suntem ostatici ai situației curente”.

Declarația mută

E clar că niciun sportiv nu poată cu sine o vină asupra tragediei. Doar că sportul se întoarce, prin federații naționale, prin foruri continentale, împotriva Rusiei ca un fel de sancțiune pe felia îngustă, patria restrânsă de nebunie la care făceam referire mai sus. 

Andrea Bocelli, Robbie Williams și alte celebrități vor cânta la tragerea la sorţi a Cupei…

FIFA a anunțat formatul și regulile pentru tragerea la sorți a Mondialului 2026! România află…

Eu înțeleg toată această coalizare în eforturi de sancțiuni, inclusiv în sport, ca pe o declarație mută: “Ați trăit și ați întreținut un sistem ai cărui conducători au putut să facă asta, ați votat sau ați tăcut, ați mers mai departe. E de datoria voastră, așadar, să faceți cumva să nu mai existe conducerea asta care poate acționa precum în Ucraina”. 

E o declarație mută către toți rușii fără putere în funcții, nu doar sportivi, pe care o prefer oricând în fața oricărei arme. Practic, Rusia a copt până la această explozie. Iar restul lumii ar vrea o implozie care să oprească tot. Sau ar fi vrut. Așa înțeleg.

Cert e că drama din Ucraina a prins lumea într-un moment de răscruce oricum, mai individualizată și mai scindată, mai depersonalizată și mai neîncrezătoare decât a fost, poate, vreodată. Așa a fost mersul lumii până de curând, așa ajunsesem. Și uite cum drama ne readuce la unitate și umanitate printr-un drum dureros! Înfiorați în fața morții, ne aducem aminte că suntem oameni, precum spune învățătura creștină.

Nimic nu va mai fi la fel

Dar să vorbim despre ceea ce știm mai bine, despre sportul patriei noastre de nebuni, despre fotbal. Veți spune că nu ar trebui să ne mai ardă de el, acum. Dar dacă nu ne arde de el și nu ne mai arde de încă alte câteva lucruri, e tocmai semnul că am renunțat. Că acceptăm. Că noi nu mai ardem și ne-am stins. Că nu ne pasă de viața firească în valorile ei.

Dacă ne-am imaginat că fotbalul nu va mai fi la fel după COVID, atunci să fim siguri că fotbalul nu va mai fi la fel după Ucraina. 

FIFA și UEFA, cu toate măsurile lor de acum, sunt cumva în postura rușilor fără putere în funcții, de pretutindeni. Nu au știut că Gazprom e Gazprom până azi? Nu au știut că e un drum periculos când au dus Mondialul în Rusia? Normal că au știut. Dar nu au crezut că se va ajunge aici. Și s-au bucurat de beneficiile materiale ale zilei, prefăcându-se că nu există noapte. 

Nu, fotbalul nu va mai fi la fel. Cum vor mai semna curând cluburile vest-europene jucători ruși? Cum ar fi primiți de galerii și de coechipieri? Nevinovați, dar purtând cu sine mereu pecetea dramei. Cum vedeți meciuri în competiții la nivel de club între formații din Rusia și Polonia, acum? Dar între naționale de aproape oriunde? Cum ar fi gestionate stadioanele la așa ceva? Străzile?

Firește, poate că timpul va trece și poate că lumea va uita, istoria ne-a mai arătat asta. Dar dacă va fi așa, va dura mult. Enorm. Cât, oare?

Rolul fotbalului și de ce ne dor ucrainenii

Fotbalul va avea o provocare uriașă pe gazon. Pentru că are o putere uriașă și pentru că realitatea e acum uriaș de dureroasă. Pentru că fotbalul nu se poate ascunde, iar statutul pe care l-a acceptat și întreținut îl obligă să contribuie direct la echilibrul normalității de după rană, când va fi aceasta să se închidă în Ucraina…

Cum va face fotbalul asta, fără compromisuri cu propria esență? Că semne clare despre o pace imediată nu sunt, iar cu cât se lungește timpul de rană, cu atât mai multe și mai ample vor fi efectele. Vom avea generații de traumă, în Ucraina și în Rusia, dintre cei rămași în viață…

Pe noi, cei de jos, fără putere în funcții, fără obligații și angajamente NATO, ne doar ucrainenii înainte să ne doară Ucraina. Dintr-un milion de motive. Pentru că ne sunt mai aproape, pentru că au fost invadați, pentru că ne gândim cum am putea fi în locul lor, pentru că e poporul mic sub cel mare, pentru că avem amintirea marelui urs… Vă amintiți ce susținuți au fost fotbaliștii Ucrainei, la București, pe durata EURO 2020?

Ne dor oamenii, ucrainenii, înainte de toate, nu Statul pe care îl incriminează retorica lui Putin. Pe noi, în durere și în compasiune, nu ne interesează Statul.

Lumea și fotbalul sunt o rană. Ne vom mai lovi, ne vom mai răni, să fiți siguri de asta. Dar cum oprim rana de acum? Și, mai ales, cum vom putea fi mai buni după toată durerea? 

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică