Aventura lui Marcelo (34 de ani) în Grecia se va termina iarna asta. Cel puțin asta susține presa elenă. Fotbalistul brazilian nu i-a încântat cu nimic pe șefii lui Olympiakos, care vr să se despartă de el la finalul acestui an.
Jucătorul brazilian nu este pe placul conducerii echipei din Grecia. El a evoluat puțin la Olympiakos: cinci meciuri, dintre care doar două în campionat. Șefii echipei nu sunt mulțumiți de el și, pentru că are un salariu uriaș, se gândesc să renunțe la el.
El a început pregătirea de sezon târziu, nefiind într-o formă prea bună. Mai mult, el ar avea și ceva kilograme în plus. El are un saalriu de 3 milioane de euro pe sezon la Olympiakos, iar contractul său este scadent în vară.
Chiar dacă nu a convins în Grecia, Marcelo nu duce lipsă de oferte. Fundașul stânga brazilian este dorit de două echipe: Beșiktaș și Los Angeles FC.
Dacă va ajunge la echipa americană, se va reîntâni cu un bun prieten de-al său. Galezul Gareth Bale evoluează pentru echipa din MLS, în lotul căreia este și Giorgio Chiellini.
Nici la Beșiktaș nu ar duce lipsă de colegi-vedete. Arthur Masuaku, Atiba Hutcinson și Dele Alli joacă pentru echipa din Turcia.
Marius Șumudică a fost pe lista lui Beșiktaș. Antrenorul român s-ar fi putut întoarce în Turcia. Câștigătorul Ligii 1 cu Astra, în 2016, dar și parțial campion cu CFR, în 2021, Șumudică este sub contract în Arabia Saudită.
În urmă cu o lună, antrenorul de 51 de ani a fost dorit de Beșiktas. Gigantul din Turcia era pe locul cinci în clasament. De 16 ori câștigători ai campionatului, gruparea ce nu a retrogradat niciodată s-a despărțit de Valerien Ismael, cel ce antrena echipa din 2022. În locul lui, a venit Senol Gunes, care s-a luptat cu antrenorul român pentru fotoliul de antrenor.
Anunțul intenției a fost făcut chiar de Șumudică. Acesta spunea că este sub contract și este greu să plece de la echipa din Raed, însă, dacă Beșiktaș ar fi făcut un efort financiar, el nu ar fi refuza oferta.
”Sunt pe lista scurtă, dar cu șanse infime, pentru că ar dori un antrenor turc, e vorba despre Senol Gunes. Dacă ar fi vorba despre un antrenor străin, aș avea șanse mai mari.
Am avut rezultate bune la Gaziantep, i-am bătut pe Beșiktaș de două ori, am lăsat loc de bună ziua în Turcia. Eu mă bucur, dar am doi ani de contract cu Al-Raed”, a spus Marius Șumudică.
Marcelo s-a despărțit, la capătul stagiunii trecute, de Real Madrid după 15 ani. În perioada petrecută pe „Bernabeu”, brazilianul a devenit cel mai titrat fotbalist al spaniolilor. Acesta l-a depășit, chiar în sezonul 2021-2022, pe legendarul Paco Gento.
Cinci trofee Champions League, șase La Liga, două Cupe ale Regelui, trei Supercupe ale Europei, trei Campionate Mondiale ale Cluburilor și cinci Supercupe ale Spaniei a cucerit brazilianul, alături de Real Madrid.