Marea iubire a Nadiei Comăneci! Zeița de la Montreal este cea mai fericită femeie din lume în preajma lui Dylan

Moldoveanu Camelia 08.04.2022, 11:45

Nadia Comăneci (60 de ani) este cea mai fericită femeie din lume alături de marea ei iubire, Dylan Paul Conner (15 ani). Fiul „Zeiței de la Montreal” și al lui Brat Conner este pasionat de motoare. Cu toate că a încercat să le calce pe urmă celor doi părinți, Dylan a decis să se oprească la sporturile cu motor.

Dylan o face fericită pe Nadia Comăneci

Dylan Paul Conner este unicul copil al Nadiei Comăneci, iar tânărul are o viață spectaculoasă la doar 15 ani. Acesta a încercat să calce pe urmele părinților lui și a practicat pentru o vreme gimnastica, mândrindu-se și acum pe Instagram cu acrobațiile din sală. Ulterior, el a încercat și alte sporturi, însă s-a oprit la cele cu motor.

Dylan are o mare pasiune pentru sporturile extrem. În acest weekend care a trecut a condus, pe un circuit privat, mașina „legends car”, pe care a pilotat-o Bart în tinerețe la cursele de mini raliuri”, a povestit Nadia.

„Zeița” de la Montreal ne-a dezvăluit că nu știe încă dacă fiul ei ar vrea să devină un pilot de curse, cu acte-n regulă. „Nu mi-a spus acest lucru. Nu am am discutat acest aspect cu el. Dar tot ce știu e că-I place foarte mult să facă asta”, a mai spus Nadia, potrivit prosport.ro.

Brat Conner este idolul fiului său

Soțul Nadiei Comăneci este un nume de referință în gimnastica Statelor Unite ale Americii. Brat Conner este singurul gimnast american medaliat cu aur la toate nivelurile de competiții: campion al SUA, campion NCAA, campion la Jocurile Panamericane, campion mondial, campion la Cupa Mondială și campion olimpic în 1984.

La JO, Brat Conner a purtat numărul 75, iar Dylan a considerat că trebuie să ducă acest număr noroc mai departe. Astfel, fiul „Zeiței de la Montreal” și-a ales o caroserie de mașină clasică pe care a adăugat „75” în culorile steagului SUA.

75 este numărul pe care l-a purtat Bart la Jocurile Olimpice. Este un număr de referință pentru el, cât și pentru întreaga familie”, a dezvăluit Nadia Comăneci potrivit aceleiași surse.

„Acel sentiment fantastic!”. Nadia Comăneci, antrenoare pentru tinerele sportive din SUA

Nadia Comăneci este una dintre cele mai mari sportive pe care le-a dat România de-a lungul istoriei, iar acum, cea supranumită și „Zeița de la Montreal”, este antrenoare pentru tinerele sportive din SUA. Nadia Comăneci este la fel de celebră și peste hotare, iar în Statele Unite ale Americii este o adevărată emblemă. De altfel, în anul 2001 a și primit cetățenia americană, ea fiind stabilită în Oklahoma.

De-a lungul ultimilor ani, Nadia Comăneci a fost văzută frecvent în sala de gimnastică în timp ce repeta exerciții simple pentru a încerca să se mențină într-o formă cât mai bună.

Însă, recent, pe contul de Twitter al fostei gimnaste a apărut un video cu ea în calitate de antrenoare. Nadia Comăneci le predă lecții de specialitate micuțelor din Statele Unite ale Americii care își doresc o carieră în gimnastică.

Bart Corner este și el fost campion olimpic la gimnastică pentru SUA. Iar cum pasiunea sa și a soției este una comună, cei doi au hotărât acum mai mulți ani să ofere sportului ceva înapoi și au înființat o renumită academie de gimnastică în Oklahoma.
Sala de sport a academiei are sediul în orașul Norman și îi trec pragul peste 1.000 de copii.

Acel sentiment fantastic când înveți să faci un „back flip””, a scris Nadia Comăneci, în dreptul clipului postat pe Twitter.