Meci fabulos pentru Sorana Cîrstea la Cincinnati. Românca a pierdut doar două game-uri cu rusoaica Alexandrova

Bogdan Solomon 16.08.2023, 09:13

Sorana Cîrstea (31 WTA) a avut parte de un debut cum nu se putea mai bine în turneul de la Cincinnati. Doar două game-uri a cedat în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova, o jucătoare mai bine clasată (21 WTA).

Sorana Cîrstea, debut în forță la Cincinnati. A pierdut doar două game-uri

Sportiva noastră și-a zdrobit adversara, scor 6-0, 6-2, în mai puțin de o oră. Primul set a fost adjudecat în doar 21 de minute, iar cel de-al doilea a început cu mici emoții, dat fiind faptul că s-a văzut condusă (0-2), dar a reușit să revină și să tranșeze calificarea în următoarea rundă printr-o serie impresionantă de șase game-uri.

Ultimul a fost ceva mai disputat și s-a încheiat la a cincea minge de meci. În turul secund va avea o misiune dificilă, în fața grecoaicei Maria Sakkari, ocupantă a locului opt în ierarhia mondială. Are, însă, avantaj în confruntările directe, după victoriile obținute în aprilie 2017 la Istanbul, respectiv februarie 2018 la Doha.

„Sori” a rămas singura reprezentantă a României pe tabloul principal al competiției dotate cu premii în valoare totală de 2.788.468 dolari, după ce Irina Begu (39 WTA) a fost eliminată fără drept de apel de cehoaica Marie Bouzkova (35 WTA), scor  2-6, 2-6, în mai puțin de o oră și jumătate de joc.

Noi detalii despre cazul Simonei Halep: „Nu se rezolvă mai repede”

În schimb, Simona Halep a părăsit topul 500 WTA, în așteptarea unui verdict în cazul de dopaj. George Cosac s-a arătat nemulțumit de toată această tergiversare, convins că România nu va mai avea prea curând un lider mondial.

„Acesta este regulamentul, indiferent că te numești Djokovic sau Williams, că ești fost lider mondiali. Punctele în tenis țin exact 12 luni. În momentul în care s-au împlinit 12 luni dispar, calculatorul ți le scoate din sistem.  Atâta timp cât n-ai jucat, sigur că vei pierde absolut toate punctele. Asta e ceva ce aș dori să adaug, este faptul că nu se rezolvă mai repede problema ei, că nu reușesc să dea un verdict.

Îmi pare rău că foarte mulți dintre cei care au iubit-o pe Simona și care i-au fost alături, acum oarecum s-au dezis de ea. Nu, marile performanțe, adică cei 7 ani petrecuți în Top 10, Grand Slam-urile, s-au obținut în condiții normale, a fost verificată și testată de peste 70 de ori. Din punctul meu de vedere, în următoarea sută de ani nu vom mai avea un un nou număr unu mondial la tenis”, a spus președintele Federației Române de Tenis, conform gsp.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622