Meciuri tari, suspans și goluri multe la Mondial! Partide tari și în Cupa României. Comentăm alături de voi, la Playsport LIVE!

Sorin Chiriac 06.12.2022, 17:05

Și partidele de aseară, din ”optimile” Cupei Mondiale, ne-au confirmat că s-a cam terminat cu surprizele în Qatar! Odată cu intrarea în fazele eliminatorii, echipele favorite își câștigă meciurile și o fac de o manieră categorică. După Franța, Argentina, Olanda și Anglia, a venit rândul Braziliei și vicecampioanei mondiale, Croația, să meargă în sferturi.

Croația, emoții mari cu Japonia. A avut nevoie de penalty-uri!

Meciul dintre Croația și Japonia a fost cel mai echilibrat de până acum, din această fază a optimilor. Vicecampionii mondiali nu mai au prospețimea de acum 4 ani, iar Japonia a furnizat deja surprize importante, mai ales prin eliminarea Germaniei. Astfel că nu ne-a surprins foarte tare faptul că s-a ajuns la penalty-uri. Asta după ce niponii au condus la pauză, cu reușita lui Maeda.

După pauză, însă, croații au egalat prin Ivan Perisic. Cum niciun nu a mai punctat, totul s-a decis la loviturile de departajare. Japonezii s-au prezentat slab, apăsați de miză și l-au făcut erou pe portarul croat. De altfel, Livakovic, cu trei lovituri de la ”11” metri apărate, a fost aproape de a egala recordul românului Helmuth Duckadam, cel cu patru penalty-uri parate în finala Cupei Campionilor, din 86.

Samba do Brasil: 4-1 cu coreenii

A fost mult mai simplu pentru brazilienii lui Neymar Jr, cu ceilalți asiatici, coreenii, care nu au putut ține piept cu ritmul ”drăcesc” al Selecao. A fost 4-0 încă de la pauză, cu senzația că sud-americanii pot marca la fel de mult și în repriza a doua, așa cum scrie și colegul Justin Gafiuc, în cronica de meci de la fața locului. ”Galbenii” au stins însă motoarele, ba chiar au pierdut repriza a doua, câștigată de Coreea de Sud cu 1-0. Mai multe, deși au marcat 4 goluri frumoase, brazilienii au fost depășiți și la acest capitol de șutul imparabil al lui Paik-Seung-Ho.

În această seară, avem ultimele două ”optimi” de finală! Ambele meciuri au favorite, dar am putea, totuși, să ne așteptăm măcar la o surpriză pentru ”sferturi”. De la orele 17:00, Spania dă piept cu Marocul, iar de la 21:00 Ronaldo și portughezii lui înfruntă viitoarea adversară a României din Preliminariile Euro 2024, Elveția.

Transmisiune LIVE din Qatar!

În această seară vom avea, la Playsport LIVE, transmisie în DIRECT de la fața locului. Trimisiul special al Playsport.ro la Campionatul Mondial, jurnalistul Justin Gafiuc, ne va ține la curent cu tot ce mișcă în Qatar Colegul nostru va relata toate evenimentele, știrile și reacțiile la cald, de dinaintea și de la finalul partidelor. Așa cum v-am obișnuit, el va încerca să răspundă și întrebărilor voastre, privitorilor noștri! La fel ca și în edițiile trecute, diseară vom merge la Doha, pentru a lua pulsul străzii și al suporterilor de la această Cupă Mondială, care devine din ce în ce mai atractivă.

Comentăm alături de voi, suporterii, în DIRECT, la Playsport LIVE!

Jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu vor fi, ca de obicei, în formă maximă și vor veni cu ultimele noutăți de la Campionatul Mondial din Qatar, dar și din fotbalul românesc. Așa cum v-am obișnuit deja, voi, cei care ne priviți, sunteți parte importantă a emisiunii Playsport LIVE! Vom intra în legătură directă cu voi, vă vom citi mesajele și  vom comenta împreună rezulatele din Superligă, dar și meciurile din Cupa României, care debutează astăzi.

După cum știți deja, Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622