Mesaj pentru fani al lui Mihai Iosif, după scandalul din Cupă: „Suntem peste tot acasă, dar nu suntem nicăieri”

Robert Zanfir 01.11.2021, 23:19
Mesaj pentru fani al lui Mihai Iosif, după scandalul din Cupă: „Suntem peste tot acasă, dar nu suntem nicăieri”

Mihai Iosif a avut un mesaj pentru suporterii Rapidului, care au contestat dur echipa după eliminarea din Cupa României. Antrenorul a declarat că este extrem de mulțumit de parcursul echipei, în ciuda criticilor venite dinspre fani.

Rapidul a remizat, 0-0, cu FC U Craiova, iar giuleștenii urcă pe loc de play-off. Cristi Săpunaru și compania au început să viseze la lupta pentru titlu, deși continuă să susțină că retrogradarea rămâne obiectivul echipei.

Mihai Iosif, mesaj pentru fani

Mihai Iosif a intrat în gura suporterilor, după eliminarea rușinoasă din Cupa României, 0-2 cu Poli Timișoara. Fanii au acuzat echipa pentru o escapadă presărată cu băutură, după remiza cu Dinamo. Antrenorul spune că aceste lucruri sunt sport național în România.

„Eu cred că am făcut un meci bun spre foarte bun. Am dominat categoric. Și cu o echipă de cartier dacă joci nu știu dacă avem atâtea ocazii. Ne-a lipsit doar golul.

Criticile vin în necunoștință de cauza, sport național în România. Pentru joc sunt mulțumit, pentru scor nu.

În ultimul timp, pe unde jucăm parcă jucăm… Suntem peste tot acasă, dar nu suntem nicăieri. Nu avem casa noastră.

(despre eliminarea din Cupa României – n.r.) Suntem foarte supărați și noi. A fost un meci pe care l-am pierdut, dar am dominat cu autoritate. Dar pe teren am pierdut pentru că adversarii au dat două goluri.

Suntem nou promovată. Să nu uităm asta. Nu se sudează așa de repede o echipă. Cu Academica sper să nu se întâmple o surpriză.

Sunt mulțumit de absolut orice suntem. Toți pentru unul și unul pentru toți, așa vom fi în vestiarul nostru. Suntem mulțumiți și suntem cu toții împreună. Conducere, jucători și sper ca și suporteri”, a declarat Mihai Iosif la finalul partidei.

Dacă Mihai Iosif a spus lucrurile pe nume, Cristi Săpunaru a refuzat să vorbească despre scandalul din vestiar, declanșat de rușinea de la Timișoara. Fundașul din Giulești a evitat la final și discuția despre scandalul cu oficialii lui FC U Craiova.

ECHIPELE DE START:

RAPID: Moldovan – Belu-Iordache, Săpunaru, Dr. Grigore, Morais – Albu, Crepulja, Sefer – Alami, Ad. Bălan, Stahl
Rezerve: Drăghia, Dandea, Moise, Al. Ioniță, R. Ilie, Florică, Pănoiu, Marzouk, Demci
Antrenor: Mihai Iosif

FC U CRAIOVA 1948: Mogoșanu – Negru, Diallo, Huyghebaert, Bușu – Asamoah, Dr. Albu – Sidibe, Baeten, Raicea – Compagno
Rezerve: R. Popa, Gajic, Van Durmen, Achim, Pop, Blidar, Marquet, Ondaan, Cl. Bălan
Antrenor: Flavius Stoican

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622