Mesajul scris de Simona Halep pe camera video de la Australian Open 2022. Românca a fost doar un zâmbet

Giosanu Catinca / 22.01.2022, 09:08
Mesajul scris de Simona Halep pe camera video de la Australian Open 2022. Românca a fost doar un zâmbet

Simona Halep a spulberat-o pe Danka Kovinic, Meciul dintre cele două s-a terminat 6-2, 6-1, iar campioana noastră s-a calificat astfel în optimile de finală de la Australian Open.

De bucurie, sportiva de la malul mării a luat un marker și s-a apucat să scrie pe camera video de la Australian Open 2022. Gestul făcut de contănțeancă i-a luat pe toți prin surprindere.

Simona Halep, reacție surprinzătoare la Australian Open

Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a ajuns în optimi la turneul de Mare Șlem, după ce, în turul 3 de la Australian Open a învins-o într-o manieră categorică pe muntenegreanca Danka Kovinic (27 de ani, 83 WTA), scor 6-2, 6-1.

Meciul a durat 65 de minute, iar Simona a dominat categoric partida. Chisr și adversara din Muntenegru i-a recunoscut meritele, căci a aplaudat-o la 5-1 în setul 2.

În ciuda jocului foarte bun pe propriul serviciu, românca putea să-și complice meciul la 5-2 în primul set, când i-a dat o minge de break adversarei după o dublă-greșeală. Și-a revenit însă și a câștigat partida.

Odată cu această victorie, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Ce a făcut Simona Halep, după meciul cu Danka Kovinic

După jocul cu Danka Kovinic, fosta elevă a lui Darren Cahill a simțit nevoia să lase un mesaj pentru fani pe camera de filmat.

Zâmbește mereu.”, a fost mesajul Simona Halep, după confruntarea de pe John Cain Arena.

Jucătoarea din Constanța o va întâlni în turul următor pe Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA), un duel în care adversara româncei conduce cu 3-1 la general. Franţuzoaica a produs deja o surpriză în turneu, eliminând-o în turul 2 pe Garbine Muguruza.

În momentul de față, Alize este clasată pe locul 61 WTA şi s-a calificat ultima dată în optimile Australian Open în 2009, acela fiind cel mai bun rezultat al ei la Antipozi.

Simona Halep şi Alize Cornet s-au înfruntat de 4 ori în carieră, iar franţuzoaica conduce cu 3-1.