Adrian Mititelu a făcut noi dezvăluiri din trecutul său. Patronul clubului sportiv FC U Craiova a rememorat momentele dificile prin care a trecut în perioada în care era încarcerat.
Omul de afaceri a povestit că a trecut prin momente groaznice în închisoare. Cu greu a făcut față provocărilor, dar a avut multe de învățat din toată această experiență. El a stat mai întâi într-o secție de maximă siguranță, unde erau închiși deținuții despre care se credea că sunt deosebit de periculoși.
În Craiova, în penitenciarul de maximă siguranță, e foarte greu. Mai ales pentru mine, care nici nu știam cum arată un arest. Părea un vis.
Era pandemie când am fost încarcerat. În prima noapte am fost dus pe o secție de maximă siguranță, unde sunt încarcerați cei care comit fapte grave, omor. Am stat în camere mici, timp de 15 zile. A fost cumplit. Am stat într-o celulă de 3×3. Toți de acolo țipau, urlau. Unii râdeau, alții mă încurajau, unii mă înjurau. Făceau glume ‘Gata, te-a băgat Olguța la închisoare’. A fost complet.”, a rememorat Adrian Mititelu, într-o intervenție la gsp.ro.
Adrian Mititelu a fost condamnat la 3 ani de închisoare în cazul transferului lui Mihai Costea de la FC Universitatea Craiova la FCSB. El a fost eliberat condiționat în urmă cu o lună, însă spera să iasă mult mai repede.
Eu tot credeam că se întâmplă ceva și nu rămâne sentința. Toți avocații erau optimiști. După câteva luni m-am obișnuit și am luat-o ca atare. Îmi era teamă că echipa nu rezistă. Nici pentru Adiță nu a fost ușor, avea 23 de ani și jumătate.
M-am gândit să scriu o carte. Dar nu pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 20 de zile. Am multe de scris. M-am gândit la un titlu ’50 de ani în fotbal.”, a mai spus Adrian Mititelu.
Omului de afaceri nu îi este rușine cu trecutul său. El a recunoscut fără nicio jenă că a fost ospătar în perioada în care a fost încarcerat.
În detenție, inițial serveam mâncarea. Eram ospătar. Primeam mâncarea de la bucătărie și le-o puneam deținuților în farfurie.”, a conchis omul român de afaceri.