Messi pleacă de la PSG și se reîntoarce la Barcelona. Anunț de impact venit din Spania

Ștefănescu Dragoș / 01.08.2022, 11:40
Messi pleacă de la PSG și se reîntoarce la Barcelona. Anunț de impact venit din Spania

Aventura lui Lionel Messi la PSG se pare că nu va mai dura prea mult. Jurnaliștii catalani susțin că starul argentinian se va întoarce la Barcelona în vara anului 2023. Se pare că părțile au ajuns deja la un acord pentru ca mutarea să se concretizeze fără probleme.

Lionel Messi se întoarce la Barcelona. Mutarea se va face în vara anului 2023

Lionel Messi a ajuns la PSG în vara anului trecut, după ce contractul cu Barcelona a ajuns la final. Catalanii nu au avut posbilitatea de a-i asigura salariul anual al starului argentinian, așa că acesta a ajuns liber de contract la PSG. Messi a semnat cu parizienii un contract valabil pe doi ani.

Radio Catalunya, citat de footballtransfers.com, anunță că Lionel Messi (35 de ani) va reveni la Barcelona în vara anului viitor. Joan Laporta și Xavi ar fi ajuns deja la un acord pentru această mutare. Singurul problemă rămasă de rezolvat este cea a salariului lui Messi, în condițiile în care Barcelona se confruntă în continuare cu probleme financiare. Totuși, contractul prin care formația catalană a acceptat să cedeze 25% din drepturile TV pentru următorii 25 de ani poate rezolva problema salariului lui Messi.

Jurnaliștii catalani susțin că revenirea lui Messi la Barcelona este sigură, totul urmând să se întâmple vara viitoare.

Joan Laporta vrea să-l readucă pe Lionel Messi la Barcelona

Plecarea lui Lionel Messi de la Barcelona în vara anului trecut a surprins pe toată lumea. Despărțirea s-a produs însă din cauza problemelor financiare pe care le are clubul catalan. Chiar Joan Laporta a explicat că a fost nevoit să renunțe la Messi pentru a salva clubul. Președintele Barcelonei este hotărât să-l readucă pe starul argentinian pe Camp Nou, unde să-și încheie fabuloasa carieră.

Am făcut ce a trebuit să fac și am pus clubul înaintea celui mai bun jucător in istorie. Îl cunosc pe Messi de când era copil și îl iubesc pe Leo. Simt că îi sunt dator moral. Este cel mai bun jucător din istoria clubului și voi face tot ce pot să poată avea cel mai frumos final de carieră în tricoul Barcelonei.

Mi-ar plăcea să îl aduc înapoi. Nu va fi ușor, dar cred că dacă avem o strategie bună putem reuși. O lungă perioadă plină de reușite el a fost liderul nostru. El a fost cel care îi bucura pe suporterii noștri. Vom da totul ca Messi să își încheie cariera la Barcelona”, a declarat Joan Laporta.