Gigi Becali (64 de ani) crede că CFR Cluj și Farul Constanța vor fi adversarele la titlu ale FCSB. Omul de afaceri precizează că prezența lui Gică Hagi (57 de ani) pe banca dobrogenilor este cea care îi dă emoții.
Zece partide au trecut de la ultimul eșec al Farului în Superliga. Cu 44 de puncte, Hagi și compania continuă să conducă în clasament, iar „Regele” nu mai ascunde că se gândește la al doilea titlu al României. Totuși, Farul riscă să fie blocată în Europa tocmai din cauza contopirii cu Viitorul. Este și motivul pentru care se plânge de lipsa banilor. Antrenorul – manager cheamă alături oameni de afaceri care să susțină clubul pe termen lung.
Numele lui Hagi este cel care îi dă frisoane lui Gigi Becali. Patronul FCSB le scoate pe Rapid sau Universitatea Craiova din calculele pentru titlu. Este convins că CFR Cluj și Farul se vor bate până la final pentru lauri.
„Vorbim de Farul și de CFR, ele două sunt, după aia vom vedea, peste câteva etape vedem ce și cum, dar CFR e sigur.
Acum Farul e posibil să se mențină, nu credeam, dar mie nu îmi e frică de Farul, ci de Hagi, el poate face din nimic bici și să și pocnească”, a spus Becali la ProArena.
Farul ar putea primi „interzis” în Europa pentru următorii ani. Va fi o lovitură pentru Hagi, care nu va putea accesa banii din cupele europene. Pe de altă parte, tehnicianul va avea timp să construiască temeinic noul club. În acest sens, Hagi cere ajutorul oamenilor de afaceri.
„Eu trebuie să am grijă, pentru că nu am bani. Dacă aș avea și bani, atunci aș vorbi despre ce jucători mi-ar plăcea să aduc. Eu trebuie să descopăr, să fiu mai rapid decât ceilalți ca să îi aduc.
Suntem în proces de dezvoltare pe următorii cinci ani, atât ca infrastructură, echipă, performanțe, parteneri, acționari. Și în conducerea administrativă am nevoie de parteneri, nu o să pot duce totul, nu am putere.
Nu am bani. Eu sunt bun la tehnic, dar nu am bani. Aștept să vină acționarii, atunci o să fim mai puternici.
Aștept să vină proprietari cu bani, așa cum a venit la Rapid. Cred că la toate cluburile din România ar trebui să se întâmple asta. Dacă au făcut bani, înseamnă că se pricep la partea administrativă foarte bine”, a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă.
A intervenit bucuria de fotbal după plecarea lui Dică. Nu știu dacă o aveau, eu știu de acum, acum știu că au bucurie de fotbal, nu vorbesc de alții. Asta se vede. Vin bucuroși la antrenamente, nu supărați, nu cutare. Ține și de antrenor, e meritul lui Pintilii, că doar nu îi antrenez eu”,
Gigi Becali