Ca de obicei, rapidiștii au fost susținuți de o galerie numeroasă și în Moldova. suporterii i-au purtat pe rapidiști către o nouă victorie. Iar Mihai Iosif le-a mulțumit, în stilul său original.
Noi am cucerit Moldova, nici turcii nu au reușit acest lucru. S-a creat o emulație incredibilă în jurul echipei, nu știu dacă a mai fost vreodată așa interes la acest club. Suntem originali. Săptămâna viitoare vom recuceri Bucureștiul, s-a bucurat Mihai Iosif.
Giuleștenii speră ca și naționala României să urmeze exemplul lor, în partidele cruciale din această toamnă.
Rețeta aceasta ar trebui transmisă și către echipa națională, pentru că am trecut și de al șaselea val fără să primim gol. Linia noastră de apărare și cu portarul, care a apărat foarte bine, ar trebui să fie, cumva, și ei tratați altfel pentru echipa națională. Rețeta e că încercăm să facem totul pentru club, suntem o familie, plus spiritul suporterilor, care au venit astăzi să ne încurajeze din nou, a spus secundul Adrian Matei.
Adversarii de duminică seara nu consideră că Rapidul merita să plece cu toate cele trei puncte. Echipa lui Marius Croitoru a ratat nișe ocazii uriașe, înainte ca Rapidul să se impună, pe final.
Astăzi am jucat frumos, doar că am avut ghinion. Dacă marca Mihai Roman, la una din ocazii, altfel era partida. Rapid nu merita să câștige, nu a jucat mai nimic. A marcat un gol din întâmplare, nu au avut ocazii, este de părere Valeriu Iftime
Patronul moldovenilor crede că jucătorii săi, din apărare, le-au făcut oaspeților cadou victoria.
Nu înțeleg ce a făcut Braun la gol. A făcut cea mai mare prostie posibilă. Și nu a fost singura eroare, nici la al doilea gol n-a dublat. E corigent spre repetent în apărare. E o greșeală impardonabilă, n-are voie să facă așa ceva, nu există scuze, a declarat Iftime