Mike Tyson este extrem de implicat în afaceri și își dorește să extragă tot ce este mai bun din canabis. După poza cu sacii de marijuana, fostul pugilist a scos pe piață un produs extrem de bizar. Cel mai controversat gest din istoria boxului se vinde acum la pungă.
Compania Tyson 2.0 are ca activitate realizarea unor produse pe bază de canabis. Dorind să fie inovator din toate punctele de vedere, fostul pugilist lansat un produs cel puțin bizar.
În urmă cu aproximativ 25 de ani, Mike Tyson i-a mușcat urechea lui Evander Holyfield cu atât de multă putere încât i-a rupt o parte din cartilaj. Gestul extrem de controversat l-a costat pe Tyson licența în box și 3 milioane de dolari. După ce Evander Holyfield a rămas fără o parte din ureche în lupta numită „The Bite Fight”, acesta a spus că l-a iertat pe rivalul său. La acea vreme, Mike Tyson anunța că o să scoată pe piață un produs care să-i aducă aminte de gestul său și avea de gând să-i pună numele „Holly ears”.
Se pare că s-a mai gândit asupra numelui, dar tot a scos pe piață o gustare care să-i amintească despre cel mai controversat gest din istoria boxului. Produsul „Mike Bites”, gustarea în formă de ureche mușcată, a fost prezentat de către Adam Wilks, CEO Tyson 2.0, pe contul de Instagram.
Fumând marijuana, fostul pugilist a îndemnat oamenii de lângă el să încerce „Mike Bites”.
Vezi această postare pe Instagram
Aflat în podcast-ul lui Shannon Sharp, fost jucător în NFL, Mike Tyson a afirmat că moartea mamei l-a ajutat foarte mult. Cu toate că la 16 ani a avut altă părere și a fost foarte afectat, acum vede lucrurile total altfel. Declarația controversată circulă pe tot internetul
Moartea mamei mele a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Ea avea grijă de mine ca de un bebeluș. Așa nu aș fi intrat niciodată în luptele de stradă și nu m-aș fi apărat niciodată.
La 14 ani am crezut că pot fi campion mondial. Am câștigat campionate naționale, avem record de knockout-uri. Am devenit profesionist și viața mi s-a schimbat când am devenit campion mondial”, a declarat Tyson, citat de Marca.
În același podcast, Tyson a vorbit și despre marea lui pasiune, marijuana. Se pare că luptătorul fumează iarbă din anul 1997.
Am fumat marijuana doar pe finalul carierei. În ultimii doi ani. Am început în 1997 și nu m-am putut opri. Știam că are beneficii, dar era ilegală. Sunt o persoană diferită atunci când nu o consum.
Vezi această postare pe Instagram