”Minunea” CSO Filiași uimește din nou. Mutare neașteptată la echipa doljeană

Ștefănescu Dragoș / 27.10.2021, 22:00
”Minunea” CSO Filiași uimește din nou. Mutare neașteptată la echipa doljeană

CSO Filiași este revelația ediției de anul acesta din Cupa României. După victoria surprinzătoare de ieri cu AFC Hermannstadt, echipa doljeană merge în sferturile de finală ale competiției. La o zi de la calificarea istorică, ”minunea” CSO Filiași uimește din nou.

”Minunea” CSO Filiași uimește din nou

CSO Filiaşi este revelația acestei ediții de Cupa României. În primul tur, echipa doljeană din Liga a 3-a a reușit o calificare surprinzătoare în detrimentul celor de la UTA Arad. Ieri, în faza optimilor de finală echipa din Filiași a înfruntat pe teren propriu echipa AFC Hermannstadt. După un meci plin de suspans, doljenii s-au impus la loviturile de departajare. Astfel, CSO Filiași a obținut o calificare istorică în sferturile de finală ale competiției.

La o zi de la calificarea uluitoare din Cupa României, CSO Filiași uimește din nou. Pe banca tehnică a echipei a fost numit vicepreședintele clubului, Alin Pîrvuică. Schimbarea a venit pe fondul plecării antrenorului principal Mario Găman la Pandurii Târgu Jiu. Antrenorul l-a luat cu el la Pandurii și pe colaboratorul său, Boby Arjoca Staicu, așa că, și acesta a fost înlocuit cu Cosmin Fruntelată. Numirea lui Pîrvuică este una foarte riscantă având în vedere că acesta nu are experiență ca antrenor, iar CSO Filiași se află pe ultimele locuri în Serie a șasea din Liga a 3-a.

Alin Pîrvuică, surprins de numirea sa pe banca tehnică a lui CSO Filiași

Alin Pîrvuică nu și-a putut ascunde surprinderea pentru numirea pe banca tehnică a echipei CSO Filiași. Oficialul doljean a explicat situația de la echipă și a creionat în linii mari strategia imediată.

„Aş zice că echipa noastră are doi ‘principali’, eu şi Fruntelată. Amândoi suntem pentru moment, dar rămâne de văzut ce se mai decide în zilele următoare. Nu ne aşteptam să ne despărţim de Mario şi de Boby, dar ştii cum este, viaţa îţi rezervă multe.

E o provocare pentru noi şi un început de drum dificil. Nu mă aşteptam la aşa ceva! Parcursul din Cupa României a fost extraordinar până acum, dar în campionat nu am strălucit şi trebuie să îndreptăm lucrurile.

Trebuie să le facem pe toate, noi, cei de acolo, din zonă. Eu sunt de la început la echipă, de când am plecat de jos. Am fost jucător, a urmat perioada în care au apărut accidentările şi n-am putut să mai joc. Am trecut lângă domnul preşedinte Florin Spânu, am primit funcţia de vicepreşedinte, iar acum îndeplinesc şi rolul de antrenor”, a spus Alin Pîrvuică, potrivit publicației Gazeta de Sud.