Dinamo București și FC Argeș își dau astăzi întâlnire în optimile de finală ale Cupei României. Cele două echipe se vor întâlni începând cu ora 21.00, pe stadionul Dinamo, din Șoseaua „Ștefan cel Mare”.
Final!
Min 90+3. GOOOOL FC Argeș. Latovlevici a trimis un șut de la distanță, iar Eșanu a respins slab în lateral. Cristi Dumitru a fost pe fază și a înscris cu un șut din interiorul careului.
Min 89. Ocazie mare pentru Dinamo! Torje i-a așezat mingea lui Țîră la marginea careului, însă șutul deviat al atacantului a trecut pe lângă poartă. E corner pentru Dinamo.
Min 77. GOOL FC Argeș! Contraatac fulgerător al oaspeților. Mihai Isfan a fost lansat superb de la mijlocul terenului, a țâșnit până în careul „câinilor” și a finalizat cu mult calm.
Min 68. Ocazie uriașă pentru Dinamo! Gabi Torje a scăpat singur spre poarta adversă, dar șutul său a fost fix pe direcția goalkeeperului, care a respins fără prea mari probleme.
Min 49. GOOOL DINAMO! Torje îl lansează pe Țîră cu o pasă superbă, iar atacantul de 27 de ani a înscris cu un șut la colțul lung.
Min 46. A început repriza secundă.
Pauză.
Min 1. A început partida.
UPDATE. Echipele de start:
Dinamo: Eșanu – A. Radu, Ehmann, R. Grigore, St. Filip – Itu, Espinosa, G. Matei – Torje, Moldoveanu, Neicuțescu
Rezerve: Fara – Fica, Țîră, Bordușanu, Giafer, Borcea, G. Crețu, A. Bani, Vestenicky
Antrenor: Mircea Rednic
FC Argeș: Croitoru – Telcean, Boldor, Pițian, Mușat – Șerban, Honciu – Dumitrașcu, Palic, D. Viana – Dumitru
Rezerve: Greab, Tofan, Latovlevici, Joao Miguel, Meza Colli, Ișfan, Xavier, Moisie, Raynov, Fatai
Antrenori: Andrei Prepeliță
Stadion: Dinamo, București
Arbitru: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Sebastian Gheorghe, Adrian Vornicu
Dinamo București continuă seria de meciuri fără victorie, chiar și cu Mircea Rednic pe bancă. Totuși, cu actualul tehnician la conducere, echipa a obținut primele puncte, chiar dacă au fost doar remize, contra celor de la UTA și Rapid București. Pe lângă aceste aspecte, jocul echipei arată și el diferit față de primele etape ale campionatului. Situația actuală i-a permis antrenorului să mai aducă jucători pe posturile pe care el le consideră deficitare. Dinamo a legitimat în ultimele 3 etape pe Andre Pinto, Michel Espinosa și Tomas Vestenicky. Se pare că urmează să semneze și Paul Gladon și Nikolaos Kainourgios.
Pe de altă parte, FC Argeș traversează o perioadă bună. Piteștenii n-au mai pierdut din luna august, când cedau în fața celor de la CFR Cluj. Aceștia au reușit să câștige în ultimele 2 etape contra celor de la FC Voluntari și Farul Constanța. Mai mult, s-au calificat în această faza a Cupei României după ce au trecut de FC Botoșani, în urma loviturilor de departajare. Cu locul 8 în clasament și în pole-position pentru un loc în play-off, trupa lui Andrei Prepeliță pare favorită în acest meci. Cele două s-a întâlnit deja în etapa a 7-a, când FC Argeș s-a impus cu 2-0 prin golurile lui Cristian Tănase.
Meciul se va disputa pe stadionul Dinamo. Gazon nu se prezintă în cele mai bune condiții, lucru datorat numărului ridicat de meciuri jucate aici. Pe lângă Dinamo, aici își dispută partidele și Academica Clinceni, precum și echipa Clubului Sportiv din Liga a 4-a. În meciul de sâmbătă, contând pentru runda a 13-a a sezonului regular, Dinamo a terminat la egalitate, 1-1, contra rivalei Rapid București. Giuleștenii au reușit să egaleze în minutul 90+1, după un meci echilibrat pe alocuri, dar în care Dinamo ar fi putut închide partida mai repede.
Pentru a doua oară în 3 etape, Dinamo a pierdut victoria în ultimele secunde ale partidei. În etapa a 11-a, „câinii” au remizat cu UTA, 2-2, după ce arădenii au egalat în minutul 90+5. Dinamo a avut 2-0 și om în plus pentru mai bine de o repriză, dar la final, punctele au fost împărțite. Totuși, e de remarcat o schimbare pozitivă în jocul echipei, precum și atitudinea jucătorilor de când Rednic conduce echipa. După meciul de cupă, alb-roșii se deplasează la Sf. Gheorghe, pentru a întâlni pe Sepsi OSK, duminică, 31 octombrie, de la ora 17.30. Echipa din Trivale întâlnește tot duminică pe FCSB, de la ora 20.30.