Mihai Neșu face progrese uimitoare, la aproape 10 ani după accidentul în urma căruia a rămas paralizat. Fostul fotbalist al Stelei a ajuns să poată mânca singur. A arătat-o lumii întregi într-un fimuleț pe care l-a postat pe pagina de Facebook a Fundației Mihai Neșu. O adevărată minune, în condițiile în care medicii erau sceptici în privința șanselor sale de a ajunge în acest punct al recuperării. Dar pentru fotbalistul care debuta debuta în echipa mare a Stelei în 2001, minunile chiar există. Prin credință, muncă și voință, toate în cantități nemărginite.
„De 4 ani am cam același program, așa că sunt într-un cantonament continuu. În ultima lună am început și cu două antrenamente pe zi. De dimineața până la masa de prânz trebuie să fac cu o bicicletă care mișcă mâinile și picioarele.
Trebuie să fac cam jumătate de oră mâini și jumătate de oră picioare. După aia, încă vreun sfert de oră, pe un touch screen, trebuie să fac, ca la școală, cerculețe, bețigașe, cu mâna pe care o pot mișca mai bine.
După masa de prânz am kinoterapie la fundație, cam o oră și jumătate-două ore pe zi. Eu mișc ce pot să mișc cu mâinile și terapeuta mea îmi mișcă picioarele și îmi mai face masaj acolo unde mai am contracturi.
De doi ani am o cană adaptată, pe care o pot lua în poziția asta, o pot lua de pe masă și pot să beau apă cu ea dacă e cam pe jumătate, dacă nu e prea grea, și apoi pot să o pun înapoi. Ăsta e un progres mare. Și acum încercăm să întărim mâna cât se poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot să beau cu cana plină.
Dar sunt mulțumit de cum evoluează. Cu bățul ăsta scriu pe Whatsapp. Mă mișc repede, de aia am atâtea contracturi la mușchii de la ceafă, de la spate, la mușchii de sus. De la cât folosesc bățul. Dar am terapeuți buni, care au grijă de mine”, a povestit Mihai Neșu pentru Digi Sport.
Pe 10 mai 2011, la un antrenament al echipei Utrecht, Mihai Neșu a suferit un accident cumplit. Colegul său Alje Schut a căzut pe el după un duel aerian și i-a provocat o fractură la vertebrele cervicale. A povestit că a urmat o perioadă de patru ani în care a fost în depresie. Apoi a ajuns la Muntele Athos, unde a întâlnit un preot care i-a schimbat perspectiva asupra vieții. Moment din care Mihai Neșu și-a regăsit puterea interioară pentru necesară în lupta pentru recuperare.