Patronul clubului Dinamo Kiev, Igor Surkis (63 de ani), a anunțat că echipa pregătită de Mircea Lucescu (76 de ani) va disputa meciuri amicale de cinci stele în perioada următoare.
Dinamo Kiev s-a stabilit în România pentru această perioadă, ca urmare a războiului din Ucraina. Miercuri va avea loc un meci amical cu FCSB. Partida FCSB – Dinamo Kiev se va disputa sub sloganul „Meci pentru pace! Opriţi războiul!”.
Patronul lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, a anunțat că Mircea Lucescu a discutat personal cu antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, pentru a organiza un meci amical între cele două cluburi:
Am luat iniţiativa de a organiza meciuri caritabile cu cluburi europene, iar toate veniturile vor fi folosite pentru a lupta împotriva agresorului rus. Niciun jucător ucrainean nu va fi vândut în această fereastră de transfer. Problemele de transferuri nu vor fi luate în considerare mai devreme de perioada din vară.
Steaua (n.r FCSB) şi Legia au fost primele care ne-au susţinut iniţiativa. Punctul de plecare va fi cel mai probabil meciul de la Varşovia, care va avea loc la 12 aprilie. Până atunci vom avea sediul în România.
Maldini ne-a trimis o scrisoare de la Milano. PSG şi Barcelona şi-au exprimat disponibilitatea de a juca cu noi pentru Ucraina. Aceste cluburi caută acum ferestre în calendarul lor.
Mircea Lucescu a vorbit despre acest subiect şi cu Pep Guardiola. Sperăm că şi Man City va încerca să găsească o dată pentru un astfel de joc”, a spus Surkis, potrivit Football24.ua.
Războiul din Ucraina a izbucnit pe 24 februarie, după ce trupele rusești au început invazia din țara vecină. Rusia a fost supusă unor sancțiuni drastice de la startul războiului și până astăzi, iar sportul nu a fost ocolit. FIFA și UEFA au exclus echipele de club și naționala Rusiei din toate competițiile oficiale.
Patronul clubului FCSB, Gigi Becali (63 de ani), este încântat de acest meci amical:
Pe mine m-a sunat Mircea Lucescu și i-am zis: Bă, Mircea, ce vrei tu să faci, fă ce faci, că tu faci lucruri bune. A stabilit totul cu Mihai Stoica și cu ministrul Novak. Am zis, băi, dacă e ne împrietenim și cu ministrul Novak, că așa e în Romania. E totul pe pile.
Eu i-am zis. Bai, Mircea, tu faci lucruri prea bune și faci ce vrei tu la mine la bază. Mircea Lucescu face lucruri frumoase, nu poate să facă ceva ce nu e frumos. I-am zis: fă ce vrei tu, tu la baza faci lucruri bune”, a spus Gigi Becali, pentru Digi Sport.