Mircea Rednic nu a uitat cum a plecat de la Dinamo și acum fostul antrenor al echipei adaugă și el o altă problemă pentru un club aflat în mare suferință. Pe teren „câinii” tocmai ce au pierdut derby-ul cu Rapid, iar din punct de vedere financiar, lucrurile sunt tot mai rele.
Iar acum Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu vor trebui să găsească resurse financiare și pentru Rednic.
Când a fost îndepărtat de la echipă, Mircea Rednic ar fi ajuns la o înțelegere cu conducătorii clubului. Chiar Iuliu Mureșan a confirmat că antrenorul avea de primit niște sume de bani și să încheie socotelile. Se pare că lucrurile nu stau însă, în acest mod. Cel puțin așa pretinde Mircea Rednic, care este gata să își caute dreptatea în instanță. Antrenorul solicită toți banii până la finalul sezonului. Rednic avea salariu de 8.000 de euro pe lună la Dinamo, astfel că dacă tehnicianul va câștiga în istanță, acesta va avea de primit pentru 4 luni suma de 32.000 de euro.
Eu nu mai am ce discuta cu Mureșan și Zăvăleanu. Nu am ce să vorbesc, o tot fac ei, dar nu prezintă realitatea. Ei știu ce contract am avut, ce obiective. Toate aceste lucruri erau clare, dacă ei au ales să mă dea afară, atunci să plătească. Le-am trimis notificare prin intermediul avocatei mele. Nu era nicio clauză, să nu mai ascultăm tot felul de prostii. Așa cum ei m-au notificat, așa vorbesc și eu cu ei, în acest moment, a explicat antrenorul, pentru Prosport
În fiecare zi, adminsitratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA se trezește cu noi creditori pe cap, după ce societatea pierde pe bandă rulantă procesele cu foști jucători sau angajați. Printre aceștia se găsește și fostul președinte, Dorn Șerdean.
Acesta a câștigat procesul la Tribunalul București prin care a solicitat repunerea în funcție și plata salariilor conform contractului semnat. La sfârșitul săptămânii trecute, instanța i-a dat câștig de cauză fostului politician, astfel că Șerdean are de recuperat 14 salarii, valoarea lunară a contractului său cu Dinamo fiind de aproximativ 2000 euro lunar.
Șerdean este acum patronul Lotus, devenind astfel acționar la Dinamo. Același Șerdean a primit și o decizie favorabilă din partea justiției, potrivit căreia Dinamo trebuie să il repună în funcția pe care o deținea la club și să îi achite câteva salarii. E OK. Acționarul (Lotus) nu mai trebuie acum decât să vireze banii în club, pentru ca departamentul de contabilitate să-i poată emite ordinul de plată pentru acele salarii, i-au transmis cei de la DDB lui Șerdean