MM Stoica l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Îmi ajunge cât am urlat și țipat!”

Octavian Vasilescu 04.03.2022, 20:18
MM Stoica l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Îmi ajunge cât am urlat și țipat!”

FCSB a căzut la 14 puncte în spatele liderului CFR Cluj, după eșecul dramatic cu FC Argeș, scor 0-1.

MM Stoica l-a scos din minți pe Gigi Becali

Patronul de la FCSB, Gigi Becali (63 de ani), a reacționat vehement după al doilea eșec la rând al echipei. Nici managerul general, Mihai Stoica (56 de ani), nu a scăpat de furia lui Gigi Becali:

Dacă eu nu mă duc la echipă, ce să faci? A zis MM (n.r Mihai Stoica) că rezolvă el. Am văzut cum a rezolvat. A zis: ‘Nu, că vorbesc, stai să vezi, că o fi…’. Băi, când eu am spus să bată Tavi, bate Tavi! Tu îți dai seama cine e Coman?

El e cel mai mare fotbalist. Ia el mingea, dă pasă la portar. Nici nu vreau să mă duc să fac pe acolo, să țip, să urlu, mi-ajunge cât am urlat și țipat”, a spus Gigi Becali, potrivit Sport.ro.

FCSB, la 14 puncte distanță de CFR Cluj

CFR Cluj este lider detașat în Liga 1, cu 73 de puncte. FCSB ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1, cu 59 de puncte.

Echipele vor intra în play-off și play-out cu jumătate dintre punctele obținute în sezonul regular.

CFR Cluj a câștigat titlul în ultimii patru ani, iar Dan Petrescu este aproape să cucerească un nou trofeu al Ligii 1 la finalul acestui sezon.

În ultima etapă din sezonul regular, FCSB se va duela cu FC Voluntari pe teren propriu. De partea cealaltă, CFR Cluj va primi vizita celor de la Dinamo. Ambele meciuri vor avea loc duminică și vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro. Meciul CFR Cluj – Dinamo începe la ora 17:30, iar partida FCSB – FC Voluntari se va disputa începând cu ora 20:30.

Gigi Becali a făcut anunțul în privința antrenorului de la FCSB

Chiar dacă FCSB este departe de titlu, antrenorul Toni Petrea nu pare să fie în pericol. Petrea ar urma să conducă FCSB și în sezonul următor.

Gigi Becali este supărat pe jucători, nu și pe antrenorul Toni Petrea:

Eu vreau Petrea să rămână, i-am zis-o. Din punctul meu de vedere nu pleacă, i-am transmis asta. El a spus că se mai gândește, i-am zis să fie atent, să se gândească bine. Eu nu am nicio problemă, nu îl dau afară, de el depinde”, a mai spus Becali, la Pro X.