Mihai Stoica spune tare și răspicat că modelul Ungariei trebuie urmat și de România, iar dacă cei mai valoroși antrenori din țara noastră nu pot fi cooptați pentru reconstrucția echipei naționale, atunci ar fi cazul ca FRF să apeleze la serviciile unui selecționer străin. Pe banca Ungariei se află italianul Marco Rossi (58 de ani).
Italianul Marco Rossi se află pe banca tehnică a Ungariei din iunie 2018, iar Mihai Stoica spune că modelul maghiarilor ar trebui să reprezinte o sursă de inspirație și pentru România.
Rezultatele obținute de prima reprezentativă a maghiarilor în ultima vreme îl îndreptățesc pe oficialul de la FCSB să vină cu astfel de afirmații. Lotul actual al Ungariei este evaluat, conform Transfermarkt, la 93.45 de milioane de euro. În schimb, al României este evaluat la 79.6 milioane de euro.
Diferența dintre aceste sume nu este una uriașă, însă performanțele obținute pe terenul de fotbal sunt dramatic înclinate în favoarea maghiarilor. Ungaria face parte din Liga A a Ligii Națiunilor, alături de cele mai puternice selecționate al continentului. Mai mult, face parte și din Grupa 3, sau „grupa morții”, având în vedere celelalte componente, Italia, Germania și Anglia. Cu toate acestea, Ungaria e prima în grupă, cu 10 puncte după 5 meciuri jucate.
În runda precedentă, maghiarii au învins Germania în deplasare cu 1-0, iar cu un meci înainte au spulberat Anglia la ea acasă, scor 4-0. De asemenea, englezii au fost bătuți de unguri și în deplasare cu 1-0.
De partea cealaltă, România este pe punctul de a termina ultima în Grupa 3 din Liga B a Ligii Națiunilor. „Tricolorii” sunt într-o grupă cu Bosnia Herzegovina, Muntenegru și Finlanda. Singura victorie a venit pe 11 iunie, scor 1-0 cu Finlanda în Giulești.
Edi Iordănescu ar putea fi demis după meciul cu Bosnia Herzegovina de luni seară, ultimul din faza grupelor, iar Mihai Stoica îndeamnă FRF să apeleze la un selecționer străin, având în vedere faptul că cei mai valoroși antrenori români nu pot fi convinși să accepte postul de selecționer:
„Eu cred că modelul maghiarilor ar trebui urmat. Nu trebuie să avem neapărat un antrenor român. Antrenorii români de mare valoare stau pe milioane afară. La momentul actual eu cred că dacă ar fi toţi, prin absurd, disponibili pentru naţională, ar exista bani de salariu, finala ar fi între Olăroiu şi Răzvan Lucescu. Bun, nu sunt disponibili”, a spus MM Stoica.
În continuare, Mihai Stoica a ținut să facă o precizare importantă. Eventualul selecționer străin contactat de FRF trebuie să fie unul care în prezent activează în funcția de antrenor. Avem exemplul lui Christoph Daum, neamțul care în intervalul iulie 2016 – septembrie 2017 a stat pe banca naționalei, dar care nu mai antrenase de doi ani.
De asemenea, MM Stoica spune că atenția oficialilor de la FRF ar trebui îndreptată tot către fotbalul italian:
„Atunci aduc un antrenor străin. Nu neapărat un antrenor străin care nu ştia, care era lăsat de fotbal, cum era Daum. Daum era lăsat, nu ştia de capul lui. Aduc un Rossi (n.r. – selecţionerul Ungariei), habar nu am, italieni.
Mă gândeam la genul Stramaccioni (n.r. – Andrea Stramaccioni, în prezent la Al-Hharafa, în Qatar). Există atât de mulţi antrenori în Italia. Italia, un izvor de antrenori. La naţională nu trebuie să-i dau un salariu extraordinar, dar o încerc şi pe asta. Vrei un antrenor ca să ce? Să fie ascultător? Nu trebuie să fie neapărat român, din moment ce ungurii au făcut ce au făcut cu un străin”, a mai adăugat Mihai Stoica, la Orange Sport.
FRF s-ar putea vedea nevoită să caute un alt selecționer la finalul acestei luni. Edi Iordănescu a transmis că pleacă de la echipa națională după meciul cu Bosnia Herzegovina, în cazul în care nu va vedea rezultatul așteptat.