Tânăra care s-a legat de fileu în timpul semifinalei Casper Ruud – Marin Cilic a dat explicații la secția de poliție după momentul care a făcut-o celebră. Cum și-a justificat franțuzoaica gestul care a provocat panică în rândul iubitorilor de tenis.
Alizee, tânăra de 22 de ani care s-a legat de fileu la Roland Garros, a fost luată la întrebări după ce a fost scoasă de pe terenul de tenis.
A fost nevoie de intervenția agenților de pază pentru ca femeia originară din Franța să fie scoasă din arenă. Nu se știe cum a reușit să pătrundă în interior, cert este că ea susține un proiect inedit. De altfel, acesta este motivul pentru care a recurs la gestul extrem.
Presa centrală scrie că franțuzoaica a fost dusă la secția de Poliție, după ce a fost dezlegată. Ea a fost reținută pentru 40 de ore, după care s-a întors acasă, la cei dragi.
Un grup de cercetători sunt de părere că următorii 3 ani vor fi decisivi în salvarea planetei. Încălzirea globală crează numeroase probleme și, dacă autoritățile nu vor lua măsuri, va fi prea târziu pentru ca lucrurile să poată reveni la normal, cred militanții. De aceeași părere este și Alizee.
În momentul în care s-a legat de fileu la Roland Garros, ea purta un tricou pe care era afișat următorul mesaj: ”Ne-au mai rămas 1028 zile”. Oamenii nu au știut, inițial, la ce se referă tânăra.
Alizee a dorit să facă lumină în acest caz. Ea și-a justificat gestul, printr-o postare pe derniererenovation.fr, pagină de internet creată special pentru a lupta cu încălzirea globală.
Suntem în 2022 și e timpul să privim realitatea. Lumea pe care politicienii ne-o prezintă e o lume în care Roland Garros nu va mai exista. Azi (n.r. vineri) am intrat pe teren pentru că nu vreau să mai fac parte din mulțimea care nu face nimic pentru a preîntâmpina problemele climatice.”, a scris Alizee, conform Eurosport.