Motivul pentru care Unai Emery i-a refuzat pe noii miliardari de la Newcastle. Englezii rămân fără antrenor

Radu Bordei 04.11.2021, 11:49
Motivul pentru care Unai Emery i-a refuzat pe noii miliardari de la Newcastle. Englezii rămân fără antrenor

Noii patroni miliardari de la Newcastle nu se așteptau la o asemenea problemă. În ciuda promisiunilor că vor avea acces la bogății fără limită, antrenorii de top se înghesuie să refuze „mărul otrăvit”. Mai întâi z-a zvonit că Antonio Conte și Zinedine Zidane sunt favoriți, dar amândoi s-au distanțat de aceste speculații. Italianul a ajuns la Tottenham, în timp ce fostul mare campion mondial așteaptă, se pare, o eventuală ofertă de la PSG.

Apoi a apărut informația că Unai Emery este alesul. Spaniolul părea tentat de revenirea în Premier League. Mai ales că la Arsenal n-a avut resursele pe care Newcastle le va pune la dispoziție. Dar răspunsul antrenorului nu a fost cel așteptat.

Noii miliardari de la Newcastle, un nou refuz important. Motivul care l-a convins pe Emery să nu revină în Anglia

Șefii de la Newcastle erau convinși că și-au găsit, în sfârșit omul. Dar se pare că milioanele promise de cel mai bogat club din lume, nu l-au convins pe Emery. Acesta se simte foarte bine în Spania, la Villareal, unde are rezultate foarte bune. În plus, exista și o clauză care l-a pus pe gânduri pe antrenor. Astfel, în cazul în care echipa retrograda, un lucru posibil, clubul putea termina contractul, pentru o sumă mai mică. Emery și-a făcut calculele și s-a decis că este mai bine să rămână în La Liga. Pe englezi nu i-a ajutat nici faptul că informația că cele două tabere negocizaă, a apărut înainte de meciul spaniolilor, din Liga Campionilor.

Sunt foarte onorat de interesul celor de la Newcastle, dar sunt mult mai liniștit să fiu aici. A fost multă gălăgie în această perioadă, multe zvonuri, dar eu am fost transparent cu familia Roig. Aceștia mi-au arătat loialitate, așa că nu aveam cum să iau altă decizie, a comentat Emery.

Ce se întâmplă cu Newcastle? „Alți patroni, același haos”

Fanii „coțofenelor” au trecut deja peste euforia de după ce clubul lor a fost cumpărat. Asistă cu surprindere la haosul din conducere, care nu știe de unde să înceapă. Goana după antrenor, fără rezultat a atras ironii din partea suporterilor. „Alți proprietari, dar același rezultat și haos” este mesajul transmis de fani pe rețelele de socializare.

Situația echipei este una grea, este deja o distanță de 6 puncte față de locurile care asigură salvarea. Și, fără antrenor, lucrurile pot deveni și mai complicate. Favorit, în acest moment, este Eddie Howe, un antrenor care are experiență în Premier League.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622