Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc astăzi, 15 septembrie. Care este motivul real, de fapt, al alegerii zilei de miercuri. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca marea noastră campioană să ia o astfel de decizie. Detalii despre nunta anului în sportul românesc.
Probabil că nu mică le-a fost mirarea multor invitați atunci când au văzut că sunt invitați la nuntă într-o zi de miercuri, lucruri neobișnuit în România. Dacă mulți dintre noi suntem familiarizați cu astfel de evenimente în weekend, mai exact sâmbătă sau duminică, lucrurile stau altfel la machedoni.
Așa cum se știe deja, atât Simona Halep, cât și Toni Iuruc provin din familii de machedoni cu tradiție și mereu au încercat să ducă obiceiurile mai departe. Nunta jucătoarei de tenis o să fie una făcută ca la carte. Tradiția la machedoni spune că marele eveniment trebuie să înceapă miercurea și să se termine abia luni, iar fiecare zi de petrecere are un ritual diferite.
În prima zi, adică miercuri, mirii se întâlnesc la casele lor cu rudele apropiate: bunici, părinți, frați și veri de gradul întâi. Membrii familiei „aprind” aluatul, adică îl frământă. Peste aluat se pun bani, iar domnișoarele de onoare îi împart după ce aluatul crește.
Vineri se strâng toți membrii familiei și invitații. Se așează într-o cameră zestrea miresei și rochia pe care o să o îmbrace. Socrul mare are misiunea de a „cumpăra” fata și de a le oferi femeilor din încăpere bani. După ce îi duce mireasa fiului său, socrul mare împreună cu mirii și toți nuntașii se așează la masă.
Sâmbătă are loc nunta miresei și a mirelui separat. Mireasa este îmbrăcată într-o rochie frumoasă și elegantă, însă nu cea de mireasă și invită toți apropiații acasă pentru a face petrece. Toți cântă, dansează iar mireasa Simona Halep o să stea în capul mesei. Și aici se obișnuiește ca socrul mic și mireasa să primească bani din partea nuntașilor. În schimb, mirele Toni Iuruc trebuie să aibă un cerc mai restrâs de prieteni cu care se distrează.
Într-un final mireasa merge la naș acasă pentru a începe un ritual important. Cu un băț de lemn în formă de cruce, trei roșii mari și un material din mătase albă, nuntașii încep să cânte cântece tradiționale. Nașul i-a aceste obiecte și le coase, iar cavalerii de onoare țin de steag . Se pun bani pe care tinerii o să îi împartă ulterior în mod egal. Își face apariția și mirele cu un pepene roșu pe care îl poartă în horă în timp ce dansează. Rudele miresei îl scot din horă, apoi urmează darea de bani și se încheie ziua de sâmbătă a nunții.
Duminică Toni Iuruc trebuie să ia nașii și că-i ducă acasă la ei. Apoi, se bărbierește și se duce să o ia pe Simona de acasă. La ușa casei, mirele pupă mâna socrului mare și îi dăruiește socrului mic, Stere Halep, bijuterii de aur în semn de respect pentru mireasă. Aici este momentul când Simona Halep o să îmbrace rochia albă de mireasă și se duce într-o cameră complet albă, acolo unde se află deja mirele și cavalerii de onoare. Se cântă doine de jale despre familie și se povestește despărțirea. Acesta este momentul în care rudele miresei o să-și ia la revedere de la ea. Simbolic, mirele este luat la palme pentru a face referire la respectul pe care trebuie să i-l poare soției sale. Doi bărbați care sunt apropiați cuplului, împreună cu nașii, scot mirii din casă.
Toni Iuruc, conform tradiției trebuie să dea iar bani. Mirii merg la băiat casa, iar ulterior are loc nunta religioasă. Socrii mici revin abia la nunta de seară. O parte dintre rudele miresei se îmbracă în țigani și îi dansează nașului cu un miel sau o găină cadou. Aici este momentul în care se oferă daruri în schimbul unor sume mari de bani. Ulterior se fură mireasa. După ce Simona o să revină, nunta continuă în mod normal.
În ultima zi, luni, rudele mirelui se îmbracă în țigani și un cuplu în hainele de mire și mireasă. Urmează să meargă la nași și apoi la socrii mici pentru a se plânge simbolic. Se face un mic spectacol la finalul căruia sunt recompensați cu bani. „Țiganii” îi oferă socrului țuică roșie, simbol al virginității miresei. Se strâng rudele Simonei și se dansează, iar mireasa taie steagul în trei sau patru bucăți și este bătută simbolic de mire. Acest obicei are scopul de a simboliza respectul pe care trebuie să i-l poarte soțului. Obiceiul spune că evenimentul se încheie după ce socrii mici merg la cineva să mănânce fasole.