Alexandru Țiriac are planuri mari pentru finalul acestui an. Fiul lui Ion Țiriac va pleca într-o expediție în munții Himalaya. El a început deja pregătirile și se antrenează intens pentru această provocare.
Alexandru Țiriac (45 de ani) are planuri ambițioase pentru finalul acestui an. Fiul lui Ion Țiriac a decis să plece într-o expediție în munții Himalaya. El vrea să urce pe vârful Everest, care măsoară 8.848 de metri.
Țiriac Jr. a făcut anunțul prin intermediul rețelelelor de socializare. Cu această ocazie el a vrut să le arate tuturor cum se pregătește pentru această mare aventură. Alexandru Țiriac a început să se antreneze intens în sala de forță pentru a fi în cea mai bună formă fizică atunci când va pleca în temerara sa expediție.
Fiecare aventură are nevoie de pregătire. În acest an am hotărât să urc pe Everest, iar acest lucru are nevoie de dedicare, putere, condiție fizică și, cel mai important, de pregătirea unui plan de succes. Eșecul nu va reprezenta o opțiune și nu există planul B.
Mulțumesc G pentru pregătirea fizică și întregii echipe pentru ajutorul oferit în momentele dificile”, a anunțat Alexandru Țiriac pe rețelele de socializare.
Ion Țiriac este unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România. Numele și imaginea miliardarului au fost folosite recent de către o grupare de șarlatani online. În acest fel ei vor să ofere credibilitate escrocheriei pe care o promovează pe rețelele de socializare.
Revoltat de această situație, Alexandru Țiriac a pornit o adevărată ”vânătoare” a acestor infractori. Fiul miliardarului oferă chiar un apartament pentru prinderea hoților.
Vin în atenția oamenilor de bună credință care au crezut în niște zvonuri, cum că familia Țiriac a investit în această platformă.
Niciodată nu s-a pus problema de o asemenea investiție! Nu știm și nu am auzit de acești oameni care se folosesc de numele și imaginea noastră. Se pare că au clonat și site-ul Capital pentru a vă castiga credibilitatea…
Ne dorim ca acești infractori să returneze banii oamenilor, iar ca să îi putem prinde avem nevoie de voi. Oferim un apartament aceluia care ajută la arestarea lor!
De asemenea, rugăm DNA-ul și celelalte structuri ale statului să se sesizeze și să vină în ajutorul oamenilor păgubiți! Vă mulțumim! Între două donații merge și o curățenie de infractori!”, a transmis Alexandru Țiriac pe rețețele de socializare.