Nebunie pe contul de Instagram al lui Ionuț Radu după gafa făcută de portarul lui Inter în deplasarea de la Bologna

Ștefănescu Dragoș / 28.04.2022, 17:53
Nebunie pe contul de Instagram al lui Ionuț Radu după gafa făcută de portarul lui Inter în deplasarea de la Bologna

Miercuri seară, Inter Milano a jucat în deplasare cu Bologna într-o restanță din runda cu numărul 20 din Serie A. Campioana Italiei a pierdut cu scorul de 1-2, după o gafă monumentală a portarului Ionuț Radu.

Ionuț Radu, bombardat de mesaje dure pe Instagram. Portarul român a fost criticat dur după gafa de la Bologna

Nemulțumiți de gafa uriașă a lui Ionuț Radu, fanii lui Inter au luat cu asalt contul de Instagram al românului. Italienii l-au criticat vehement pe portarul român, transmițându-i mesaje foarte dure. În numai câteva ore, 10.000 de comentarii au apărut la ultima postare a lui Ionuț Radu.

”Scandalos! Să-ți fie rușine!”, “Ar trebui să fii arestat!”, “Ai stricat totul!”, “Ce ai băut?”, “Acum înțelegem de ce nu joci niciodată”, “Retrage-te, caraghiosule!”, “Și te mai plângă că nu joci… pleacă!”, “Mulțumim că ai aruncat titlul la toaletă. Acum înțelegem de ce ești tot timpul pe bancă”, “Încheie-ți contractul!”, sunt câteva dintre comentariile de pe contul de Instagram al lui Ionuț Radu.

Gafa monumentală a lui Ionuț Radu ar putea conta enorm în lupta pentru titlu din Serie A

Miercuri seară, Inter Milano a înfruntat-o în deplasare pe Bologna într-o restanță din runda cu numărul 20 din Serie A. Campioana Italiei avea nevoie de o victorie pentru a urca din nou pe primul loc al campionatului.

Ionuț Radu a început ca titular partida, deoarece Samir Handanovic a acuzat o accidentare la spate. Din păcate, pentru portarul român a fost o seară de coșmar. În minutul 81, la scorul de 1-1, Radu a gafat uluitor. El a încercat să-i paseze unui coleg, dar a dat pe lângă minge. Nicola Sansone a profitat și a scăpat singur cu poarta goală, după care a înscris pentru 2-1. Inter nu a avut puterea să mai egaleze pe final, iar gafa lui Ionuț Radu a fost decisivă.

Greșeala imensă a lui Ionuț Radu poate conta enorm de mult în lupta lui Inter pentru titlul de campioană în Serie A. În urma înfrângerii de la Bologna, Inter a rămas la două puncte în spatele celor de la AC Milan, cu 4 etape rămase de disputat până la finalul sezonului.

Radu nu a scăpat nici de furia presei din Italia. Ziariștii l-au luat la țintă pe portarul român

Gafa lui Ionuț Radu a fost taxată dur și de juranliștii din Italia. Portarul român a fost aspru criticat de mai multe publicații imortante, care nu găsesc nicio explicație pentru greșeala sa.

Să spui că a avut o prestație atentă timp de 82 de minute… apoi a venit ‘crima’, acea atingere care îi oferă Bolognei victoria și care poate cântări mai mult decât decisiv în lupta pentru Scudetto. Cu această înfrângere, Inter nu mai este stăpâna propriului destin.”, au scris jurnaliștii de la tuttomercatoweb.

Harakiri Inter: Radu i-a dat punctele Bolognei”, a titrat Gazzetta dello Sport.

În minutul 82, după un out de margine, Radu a comis o greșeală incredibilă și i-a pus pe tavă golul victoriei lui Sanson. Radu l-a înlocuit pe Handanovic, care a acuzat dureri la spate.”, a notat gazzeta.it.

Inter a ratat în cel mai spectaculos mod posibil șansa să o detroneze pe Milan. Greșeală zgomotoasă comisă de Radu, care a ratat mingea și i-a oferit lui Samson șansa să își treacă numele pe lista marcatorilor.”, au scris cei dela Corriere dello Sport.