„Nebunie” totală în Premier League. Condusă cu 0-2 în minutul 4, United a revenit într-un meci plin de goluri

PLAYSPORT 08.11.2026, 21:00
„Nebunie” totală în Premier League. Condusă cu 0-2 în minutul 4, United a revenit într-un meci plin de goluri

Manchester United a revenit de la 0-2 şi 2-4, terminând la egalitate duminică, pe propriul teren, scor 4-4, cu Aston Villa, în etapa a 10-a din Premier League.

Nici nu începuse bine meciul de pe Old Trafford şi oaspeţii conduceau cu 2-0, după reuşitele semnate de Alysson, în primul minut, şi Nicolas Jackson, trei minute mai târziu. Gazdele au revenit până la finalul reprizei, Bruno Fernandes înscriind din penalti, în minutul 16, iar Tielemans aducând egalarea în minutul 44.

Oaspeţii nu au renunţat şi, în startul părţii secunde, au repetat scenariul din prima repriză. McGinn a transformat un penalti în minutul 48, apoi Goretzka a înscris şi el, în minutul 53, iar echipa din Birmingham conducea din nou la două goluri.

Michael Carrick a fost salvat, însă, de inspiraţia avută la schimbări. Intraţi pe parcursul părţii secunde, Zirkzee (min. 90+2) şi Dorgu (min. 90+6) au adus o egalare care părea imposibilă la un moment dat şi Manchester United – Aston Villa s-a încheiat 4-4.

Aston Villa e a azecea în clasament, cu 13 puncte, în timp ce Manchester United rămâne în zona retrogradării, pe locul 18, cu doar 8 puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622