Neluțu Varga s-a mai liniștit, după ce CFR-ul și-a revenit în ultima perioadă. Echipa lui Dan Petrescu va porni 2023 angrenată în toate competițiile.
Campionii au ajuns la egalitate cu Farul, pe primul loc și mai sunt implicați și în cupă, dar și în primăvara Conference League.
Finanțatorul campioanei a ținut să fie alături de Dan Petrescu și de jucători la marele derby de pe Arena Națională. Varga nu a făcut deplasarea degeaba, campionii s-au impus și au egalat liderul Farul în clasament. La final, patronul nu a vorbit cu presa. Vizibil mulțumit, acționarul clujenilor a rostit doar câteva cuvinte și s-a declarat satisfăcut de parcursul echipei.
”Sărbători fericite, mulțumesc. Eu cred că suntem în grafic”, a spus Ioan Varga.
CFR este la 7 puncte în fața Rapidului, echipa de pe locul 3 și 9 în fața FCSB-ului. Clujenii sunt pe locul secund doar la diferență de golaveraj.
Antrenorul campioanei a fost înjurat pe tot parcursul aprtidei de fanii FCSB și nu a ezitat să le dea o replică, la finalul partidei.
Aici am crescut, la clubul ăsta, am fost golgheter, am jucat finala de Liga Campionilor. Unii au venit la meci doar că să mă înjure pe mine. Ce putem să facem, suntem în România, mergem înainte, a spus Dan Petrescu la finalul partidei.
Antrenorul a vorbit și despre succesul important obținut în fața rivalilor.
E o victorie meritată, importantă. Primele 70 de minute nu țin minte o ocazie a FCSB. Băieții au fost fantastici. Marți, la antenament, aveam doar doi fundași. E o victorie fanstastică, dar trebuie să o legăm cu victorie și marți.
Primă repriză a fost așa, parcă ne studiam. Pe contraatac dacă eram mai atenți puteam să facem 2-0. Cel mai important e rezultatul, mi-aș fi dorit să marcăm și golul doi.
M-am gândit să fie sânge proaspăt, Ciprian Deac a jucat bine. Azi ne-a ieșit bine, el face parte din lot și era foarte feiricit.
FCSB are un lot fantastic, jucători de mare talent, cu mare potențial. Fiecare echipă are nevoie de întăriri, toate echipele se vor întări, inclusiv CFR.
Cei care comentează mereu și sunt specialiști, să facă ei analiza. Eu îmi văd de treaba mea. Am văzut că am avut 17 suturi la 7, deci am dat și la poartă. Mi-a fost teamă de meciul ăsta, aveam doar doi fundași. E o victorie foarte importantă și foarte frumoasă. Dar dacă nu o legăm cu o victorie marți, nu am făcut nimic.
Sibiul s-a odihnit, noi avem foarte puțin timp la dispoziție. Cred că avem 40 de meciuri, mi se pare puțin exagerat. Nu am luat campionatul ca să dau mesaje. Lupta se va da cel puțin cinci echipe, a comentat antrenorul clujenilor