Nicolae Badea nu glumește, dacă Dinamo va continua să folosească sigla, în scop comercial, atunci clubul e bun de plată. Omul de afaceri a trimis o notificare pentru gruparea din Liga 1. Badea nu mai vrea să fie folosite și denumirile „Fotbal Club Dinamo București” sau „fc.dinamo.ro”.
Fostul acționar dinamovist reclamă faptul că societatea din Liga 1 nu mai are voie să utilizeze însemnele care aparțin, de fapt, lui Nicolae Badea. De aceea, a trimis o notificare la club, iar acesta va trebui să se conformeze, dacă nu, se poate trezi acționat în instanță pentru o despăgubire de aproape 1 milion de euro.
În cazul în care nu veţi înţelege să vă conformaţi celor solicitate, vom depune toate eforturile pentru a obţine respectarea drepturilor noastre, restabilirea ordinii garantate prin norma imperativă a legii, recunoaşterea drepturilor exclusive şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de astfel de fapte.
Mai mult, înţelegem să ne cuantificăm prejudiciul suferit, la acest moment, separat de faptele ulterioare ale societăţii dumneavoastră la suma de 1.000.000 de euro, e notificarea primită de Dinamo
Acest război este unul ciudat, mai ales că Nicolae Badea este unul din sponsorii echipei și un aliat al DDB. Clubul se va conforma și va utiliza altă denumire, iar din sezonul viitor va schimba și sigla. Clubul se va putea numi Dinamo în continuare.
Mihai Stoica a comentat situația „câinilor” în direct la TV și a spus că Dinamo va juca meciul de baraj cu FC Hermannstadt. De asemenea, MM a declarat că în lupta pe care sibienii și „câinii” o vor da pentru locul de Liga 1 „vor interveni și alte lucruri” care o vor avantaja pe Dinamo.
E o obișnuință ca Dinamo să piardă meciuri. Dar e dificil să apari la interviuri și să găsești scuze. Eu rămân la părerea mea și sunt sigur că Dinamo se va salva de la retrogradare. Vor avea fanii în spate, vor interveni alte lucruri.
Am crezut mereu că vor juca cu frații lor de la U Cluj. Dar acum cred cu tărie că vor juca cu Hermannstadt. Nu mi se mai pare mare diferență între Dinamo și alte echipe mai bune din Liga 2. E o problemă a conducătorilor, nu e prea fair-play din partea mea, dar cum te pregătești tu? Dacă nu avea Gaz Metan problemele acelea, de unde luai jucători. Mediaș defila cu Dinamo dacă avea echipa de la începutul sezonului, iar Dinamo retrograda direct”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.