Nicolae Stanciu, pus la colț după anunțul transferului în China. „Ești un mercenar”

Ștefănescu Dragoș 03.02.2022, 17:38
Nicolae Stanciu, pus la colț după anunțul transferului în China. „Ești un mercenar”

Nicolae Stanciu a ales să plece de la Slavia Praga pentru a juca în campionatul din China. Alegerea făcută de  internaționalul român a surprins pe toată lumea. Presa din Cehia a reacționat imediat și l-a criticat dur pe Stanciu.

Nicolae Stanciu, criticat dur de presa din Cehia

Nicolae Stanciu (28 de ani) a făcut o alegere surprinzătoare în aceste zile. Internaționalul român s-a transferat la echipa chineză Wuhan Three Towns, cu care a semnat pentru trei sezoane. Stanciu va avea un salariu uriaș de aproximativ 2,5 milioane de euro pe an.

Stanciu juca pentru Slavia Praga din 2019 și devenise unul dintre starurile echipei. Plecarea sa neașteptată a produs mânia și indignarea presei din Cehia. Jurnalistul ceh Vladislav Vizek a publicat un editorial acid la adresa lui Nicolae Stanciu, pentru Blesk. Internaționalul român este acuzat pentru atitudinea sa de “mercenar” și că a ales banii în detrimentul performanței în fotbalul european.

Stanciu a fost și va fi mereu un mercenar. Joacă fotbal doar pentru bani. Apartenența la un club și respectul pentru culori nu-i spun nimic. Când a văzut câți bani i se oferă din China, nu s-a mai gândit la altceva”, a scris Vladislav Vizek.

Nicolae Stanciu le dă replica celor care-l acuză pentru transferul în China

Plecarea lui Nicolae Stanciu de la Slavia Praga în campionatul Chinei a produs un val de critici la adresa sa. Mijlocașul român nu a rămas dator și le-a dat replica celor care consideră că a ales să plece în China pentru bani. Stanciu a subliniat că plecarea lui va aduce în conturile Slaviei o sumă frumoasă de bani (4 milioane de euro). Aceasta fiind ultima șansă ca echipa pragheză să aibă de câștigat de pe urma sa.

Când am părăsit Sparta, toți au afirmat că mă duc în Arabia Saudită pentru bani. Am avut acolo contract pe trei ani și jumătate, totuși, am vrut să mă întorc după trei luni în Europa. Am luat trei salarii și am renunțat la atâția bani că nici nu vă puteți imagina pentru a semna cu Slavia. Salariul era mult mai mic la Slavia decât în Arabia Saudită, dar nu m-a interesat. P.S. Nimeni nu a comentat nimic atunci când am părăsit Anderlecht ca să vin în Cehia, și atunci acceptam un salariu mai mic pentru a juca fotbal, fără să mă gândesc la partea financiară.

Iarna trecută, am primit o ofertă și n-am plecat. Vara trecută, am mai avut o propunere și n-am plecat. Acum, puteți realiza că era probabil ultima șansă pentru Slavia să ia bani la transferul meu, fiindcă peste un an aș fi putut semna ca jucător liber cu oricine aș fi vrut. Această ocazie a fost bună și pentru mine, și pentru club.

La Slavia, am cucerit în doi ani și jumătate două titluri, o Cupă a Cehiei și am jucat în Champions League, Europa League, Conference League, câștigând multe premii individuale. Am dat tot ce am avut mai bun pentru club și pentru fani și am fost o echipă de succes în această perioadă, mai mult decât v-ați fi putut imagina vreodată”, a scris Nicolae Stanciu, pe rețelele de socializare.