Constantin Budescu (33 de ani) crede că Gabi Tamaș (39 de ani) ar trebui să devină un model pentru tinerii fotbaliști din România. Fundașul a plecat recent de la Petrolul, după ce a fost implicat într-un scandal monstru cu antrenorul Nae Constantin.
„Bad Boy” Tamaș este regretat la Ploiești. Fostul internațional a stricat „dansul lupilor” cu un scandal ca la ușa cortului cu Nae Constantin. Tamaș încă nu și-a găsit echipă și stârnește îngrijorare între amici. Unul dintre aceștia este Constantin Budescu. „Budi” crede că fundașul este un exemplu de determinare și profesionalism chiar și la aproape 40 de ani.
Sunt iar probleme financiare pe „Ilie Oană”. Totuși, Constantin Budescu nu se poate plânge. Tocmai a câștigat 2 milioane de dolari în urma procesului cu Al-Shabab. Mijlocașul poate juca doar „de plăcere” la echipa vieții lui. Recunoaște că duce dorul și unor personaje precum Gabi Tamaș, recunoscut pentru viața sa extrasportivă.
„Un jucător foarte bun, vedeţi la câte echipe a jucat şi pe unde a jucat, este în top trei ca jucători în perioada asta, pentru că ne-am uitat pe unde a jucat, cu cine a jucat, ce antrenori a avut.
Plus că nu se compară ceea ce vedeţi în afara terenului cu ceea ce e la antrenamente sau la jocuri. La antrenament, la 40 de ani, chiar dacă are 39, la 40 ani este primul şi alunecari, şi materiale, de nu vezi la cei tineri.
(n.r. deci ar avea ce învăţa tinerii de la el) Da, cu siguranţă ar avea de învăţat”, a declarat Constantin Budescu, pentru Orange Sport.
Budescu a re-debutat recent pentru Petrolul. Înainte de a reveni pe Ilie Oană, mijlocașul a fost curtat de Gică Hagi. La Farul a ajuns, însă, Denis Alibec, „geamănul” lui Budescu, din perioada Astra sau FCSB.
„(n.r. Gică Hagi te-a dorit la Farul) Ştiu asta. Am vorbit şi asta cu dânsul, când a fost aici, mi-a zis te mai aştept mult?
I-am zis că a fost mai bine pentru mine aici aproape de casă, dânsul chiar a vrut să mă ia când aveam o perioadă mai delicată la Astra, când eram trimis la echipa a doua şi chiar şi atunci am vorbit şi mi-a zis că vrea să mă ia.
Cei de la Astra au zis că nu mai au nevoie de mine, dar când au auzit că cei de la Viitorul mă doreau, au avut ceva pretenţii şi nu s-a mai făcut atunci transferul”, a mai spus Budescu.
Poreclit „Sărmăluță”, Budescu își poate vedea liniștit de finalul carierei. Tocmai și-a ajustat conturile cu o sumă frumușică:
„Este o decizie bună pentru mine, vă dați seama. Știam că dreptatea este de partea mea. Dincolo de ce zice unul sau altul, eu am fost și rămân un profesionist. Așa am fost și la ei, au fost foarte încântați de evoluția mea.
Asta până s-a schimbat conducerea și antrenorul. Au adus un alt număr 10 la echipă, căci aveau de făcut transferuri, vă dați seama. Fără să mă vadă cum joc. Mie îmi place fotbalul, vreau să joc, să marchez, să fac spectacol. Nu pot să stau pe margine”, a spus Budescu, într-o reacție înexclusivitate pentru Playsport.