O blondă celebra din România făcea furori pe rețelele de socializare, unde a încărcat, în urmă cu mai mulți ani, o poză cu Lionel Messi. Este vorba despre Marina Dina, model și fostă asistentă TV, care s-a înntâlnit cu starul Barcelonei într-o vacanță din Ibiza.
Nu multe femei au șansa să se apropie de Lionel Messi. Starul Barcelonei este unul dintre cei mai cunoscuți bărbați de pe planetă, iar în 2012, o româncă se fotografia într-o ipostază foarte apropiată de el.
Este vorba de Marina Dina, model și fostă asistentă la un post de televiziune din România. În acea vreme, Marina se afla într-o vacanță în Ibiza.
Tânăra a avut ocazia să îl întâlnească pe Leo Messi într-unul dintre restaurantele de lux din Ibiza și a imortalizat momentul.
Da, e Messi, la Cipriani, în Ibiza!”, scria Marina Dina pe Facebook, la poza care avea să devină virală ulterior.

Marina Dina era o apariție frecventă în presa mondenă din România, mai ales pe vremea când era asistentă TV la emisiunea lui Mihai Morar. Apariția ei pe micile ecrane nu a durat foarte mult. În anul 2017 a devenit mamă de gemeni și s-a retras definitiv din viața publică. Totul a fost pentru a se putea dedica full-time micuților Zian și Aria.
Marina a fost personaj în filmul ăsta mai bine de trei ani. Scopul nostru nu a fost să o înlocuim. Am căutat alte caractere. Primul sfat pe care l-am dat fetelor a fost: «Nu încercaţi să o copiaţi pe Marina! Sau orice altă prezenţă feminină de pe sticlă!». Marina a fost un caz unic în istoria aşa-numitelor asistente de televiziune. Atrăgea foarte multă simpatie fără să facă nimic special pentru asta. A venit pe rol de «fata de nicăieri» şi în trei ani telespectatorii au văzut cum ea s-a transformat în femeie. Şi n-a crescut în popularitate prin scandaluri”, spunea Mihai Morar despre colega sa de emisiune, în urmă cu câțiva ani.

În 2012, când Marina Dina se poza alături de Messi, argentinianul avea deja o relație de patru ani de zile. Messi formează un cuplu cu Antonella Roccuzzo din 2008, iar din iunie 2017 sunt soț și soție.
Messi și Antonella se cunosc din copilărie, iar prietenia lor s-a transformat ulterior într-o familie numeroasă. Ei doi au împreună trei copii: Thiago (născut în 2012), Mateo (născut în 2015) și Ciro (născut în 2018).
