O companie românească a ajuns în Formula 1. Parteneriat cu Scuderia Ferrari. Anunțul oficial

Gabriel-Alexandru Ioniță 28.09.2022, 22:50
O companie românească a ajuns în Formula 1. Parteneriat cu Scuderia Ferrari. Anunțul oficial

Bitdefender, companie de IT cu capital românesc, a anunțat că a ajuns la un acord cu Scuderia Ferrari pentru un parteneriat pe termen lung cu echipa de Formula 1. Concret, această firmă devine partenerul global de securitate cibernetică al uneia dintre cele mai importante echipe din „Marele Circ”.

Bitdefender, parteneriat de efect cu Ferrari, una dintre cele mai importante echipe din Formula 1

Anunțul oficial a fost făcut de cei de la Bitdefender în cursul zilei de miercuri. În baza acestei colaborări, logo-ul companiei românești va fi afișat pe căștile piloților. Dar și pe monoposturi.

„Bitdefender, lider global în domeniul securității cibernetice, a anunțat astăzi că a încheiat un parteneriat multianual cu Ferrari S.p.A., pentru a deveni partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1.

În calitate de partener al Scuderiei Ferrari, începând cu Marele Premiu de la Singapore 2022, Bitdefender va afișa logoul companiei pe căștile piloților Ferrari. Precum și pe monopostul F1-75 condus de Charles Leclerc și Carlos Sainz și, din 2023, pe costumele de curse și uniformele echipei. Companiile se vor implica, de asemenea, în activități de marketing, inclusiv întâlniri private cu piloții echipei Ferrari și cu membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe și alte activități exclusive. În plus, Ferrari va explora și evalua produsele și serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le include în activitatea sa.

Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor și a mașinilor care lucrează împreună pentru a excela.

Cercetătorii în securitate informatică, analiștii de securitate și inginerii Bitdefender fac analize complexe ale amenințărilor informatice folosind rețeaua globală a organizației, formată din sute de milioane de dispozitive monitorizate și protejate, pentru a identifica și stopa mai rapid atacurile cibernetice. Echipa de experți în domeniul securității folosește învățarea automată ca să valideze zilnic miliarde de interogări privind amenințările informatice pe care le integrează în soluțiile de securitate cibernetică Bitdefender”, au transmis cei de la Bitdefender prin intermediul site-ului oficial.

Cum privesc cele două părți aceasă colaborare

Mattia Binotto, Team Principal și Managing Director la Scuderia Ferrari, a explicat ce înseamnă pentru marea echipă din Formula 1 acest parteneriat:

Suntem încântați să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtășim valori precum cel mai înalt nivel de eficiență tehnologică, căutarea excelenței în performanță și o cultură a securității. Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare și foarte apreciată pentru profesionalismul și fiabilitatea sa”.

De asemenea, Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender, a scos în evidență punctele comune existente între compania românească și Scuderia Ferrari:

Bitdefender împărtășește cu Scuderia Ferrari o moștenire a excelenței și o experiență demonstrată în construirea de tehnologii inovatoare de ultimă generație pentru a obține rezultate câștigătoare. Atunci când fiecare secundă contează, doar cele mai avansate mașini câștigă curse pe circuit și doar cea mai avansată tehnologie are puterea de a preveni, apăra și răspunde eficient la atacurile cibernetice. Parteneriatul cu Scuderia Ferrari, cea mai emblematică echipă de Formula 1, se potrivește în mod natural pentru Bitdefender. Așteptăm cu nerăbdare să accelerăm notorietatea brandului, în timp ce rămânem concentrați pe furnizarea de protecție de ultimă generație pentru clienții noștri din întreaga lume, în materie de securitate cibernetică”.