Octavian Popescu, spre Serie A! Un club de tradiție din Italia ar putea să-l transfere pe mijlocașul lui FCSB

Octavian Vasilescu 22.05.2022, 16:19
Octavian Popescu, spre Serie A! Un club de tradiție din Italia ar putea să-l transfere pe mijlocașul lui FCSB

Octavian Popescu (19 ani) a impresionat la FCSB în acest sezon, iar în această vară ar putea prinde un transfer în Serie A.

Site-ul Calciomercato.com scrie că Torino FC ar fi interesată să-l transfere pe Octavian Popescu în perioada de mercato. Josip Brekalo (23 de ani) se va întoarce la Wolfsburg în această vară, iar „Il Toro” a pus ochii pe Tavi Popescu.

Presa din Italia scrie că Octavian Popescu ar putea ajunge la Torino

Josip Brekalo a hotărât să nu rămână la Torino, în ciuda dorinţei lui Cairo (n.r. – preşedintele lui Torino) de a-l răscumpăra de la Wolfsburg. Pentru a-l înlocui, directorul sportiv Vagnati se gândeşte la Octavian Popescu, un mijlocaş ofensiv de 19 ani al Stelei Bucureşti (n.r. – FCSB-ului)”, scrie Calciomercato.com, conform Orange Sport.

Torino FC este un club fondat în 1906, care în acest sezon ocupă locul 11 în Serie A. Șapte titluri a câștigat Torino FC în Serie A, în 1927–28, 1942-43, 1945-46, 1946-47, 1947-48, 1948-49 și 1975–76.

În acest sezon, Octavian Popescu a evoluat în 37 de meciuri oficiale pentru FCSB. Marele pariu al vicecampioanei a marcat nouă goluri și a livrat patru pase decisive.

Octavian Popescu, dorit și în Turcia

Pe lista cluburilor interesate de Octavian Popescu s-au înscris recent și doi dintre granzii Turciei, Galatasaray și Besiktas.

Bașkanii celor două rivale din Istanbul au început deja să facă planuri pentru perioada de transferuri din vară. Și se pare că listele celor două cuprind în acest moment un nume comun, Octavian Popescu.

Potrivit celor de la fanatik.com.tr, Galatasaray și Besiktas îl doresc pe tânărul de 19 ani care a impresionat în acest sezon la FCSB și în schimbul căruia Gigi Becali visează să obțină zeci de milioane de euro în scurt timp.

Gigi Becali nu vrea să-l piardă acum

Patronul de la FCSB, Gigi Becali, nu se gândește să-l vândă în această vară pe Octavian Popescu.

Tavi Popescu nu are în acest moment nicio ofertă. El nu e de vânzare, pentru că nu aș putea obține acum ce sumă vreau pentru el. Nu am oferte pentru nimeni.”, a declarat Gigi Becali, pentru DigiSport.ro.

Becali speră să obțină peste 10 milioane de euro pentru Octavian Popescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622