Oficial al Craiovei, atac dur la Marius Croitoru! L-a numit ”soție”. Cum își justifică jignirile

Cornel Pîrșcoveanu / 10.05.2021, 09:07
Oficial al Craiovei, atac dur la Marius Croitoru! L-a numit ”soție”. Cum își justifică jignirile

Un oficial al Universității Craiova, atac dur la adresa lui Marius Croitoru. Bărbatul l-a numit ”soție” pe antrenorul lui FC Botoșani. De la ce a început scandalul și cum își justifică jignirile?

Oficial al Craiovei, atac dur la Marius Croitoru!

Scene incredibile au avut loc în prima repriză a meciului dintre Craiova și Botoșani, din play-off-ul Ligii 1. Silvian Cristescu, directorul sportiv al oltenilor, a fost în centrul unui moment extrem de tensionat. Concret, fostul căpitan Universității Craiova a fost la un pas să se ia la bătaie cu rezervele moldovenilor. Numai intervenția promptă a doi stewarzi a împiedicat încăierarea. Oficialul a făcut un scandal de proporții, în urma căruia a fost scos pe brațe din stadion de bodyguarzi.

Toată nebunia a început în minutul 40. Silvian Cristescu și-a ieșit din minți și a început să-i înjure pe cei de la Botoșani. Totul, după ce a ajuns în zona în care se aflau rezervele lui Marius Croitoru. Având în vedere cele întâmplate, arbitrul a fost nevoit să întrerupă partida, până la calmarea spiritelor.

Fostul fotbalist nu a putut fi liniștit cu una cu două, iar bodyguarzii s-au văzut obligați să îl scoată pe acesta din stadion.

 Cristescu a explicat ieşirea golănească de la Craiova

Cristescu a explicat ieşirea nervoasă de la Craiova

L-a numit ”soție”

De parcă nu era de ajuns scandalul făcut pe stadion, Cristescu l-a ironizat pe antrenorul Botoșaniului, numindu-l ‘șotul antrenoarei’ și ‘antrenorul cu portarii’. În plus, Cristescu acuză o conspirație la adresa echipei sale, în condițiile în care FCSB și CFR Cluj ar fi favorizate de arbitraj.

După ce ne-au dat un gol din ofsaid de 2 metri pe care tușierul nu l-a văzut, am avut un penalty neacordat, apoi domnul Croitoru, soțul antrenoarei, sau antrenorul cu portarii de la Botoșani, ne-a arătat degetul, ne-a făcut semne obscene. Am coborât și au sărit jucătorii de pe banca de rezerve a Botoșaniului. Probabil am greșit și eu, nu trebuia să cobor acolo, dar nu îmi explic cum poate acest individ… sau nu e vina lui, e a fotbalului. Nu s-a luat nicio masură cu el!”, a spus fostul mare fotbalist.

Fost jucător și oficial la CS Universitatea, Cristescu e invitat permanent la partidele Craiovei.

E vina a tot ce se întâmplă în România, în acest play-off, în care nimeni nu a luat absolut niciun fel de măsură, inclusiv cu arbitrii și cu amicalele jucate de anumite echipe. Eu sunt convins (n.r. – că au fost jocuri de culise), s-a văzut clar. Toate deciziile au fost în defavoarea noastră. Nu se mai poate vorbi despre titlu de la meciul cu Clinceni. Singurul nostru obiectiv este să câștigăm Cupa României, dar uitați ce se întâmplă!”, a adăugat oficialul, conform sport.ro.