OFICIAL | Așa va arăta noua siglă a lui Dinamo începând cu sezonul viitor! Ce design a câștigat marea finală de rebranding a „câinilor”

Gabriel-Alexandru Ioniță / 14.05.2022, 19:18
OFICIAL | Așa va arăta noua siglă a lui Dinamo începând cu sezonul viitor! Ce design a câștigat marea finală de rebranding a „câinilor”

Dinamo și-a ales noua siglă, pe care o va folosi de la startul sezonului viitor, chiar în ziua în care clubul din Ștefan cel Mare a împlinit 74 de ani de existență. După cum se știe deja, fanii „câinilor” au fost invitați să vină cu propuneri grafice pentru o nouă emblemă. Și tot fanii, alături de foștii mari jucători ai clubului, de actualii jucători, de programul DDB, de antrenorii de la centrul de copii și juniori și de partenerii de marketing ai clubului, au ales-o pe cea mai reușită.

Aceasta este una care încorporează toate elementele cerute la startul procesului, respectiv culorile alb-roșii, anul 1948, cel al înființării clubului, numele clubului, dar și acel clasic „D” de mână. Alb-roșii au anunțat prin intermediul paginii oficiale de Facebook faptul că în perioada următoare noua siglă va fi stilizată și se va întocmi manualul de brand.

Dinamo a ales noua siglă a clubului, după „consultări” cu întreaga suflare alb-roșie

Iar ulterior, după meciurile de baraj, ea să fie adoptată oficial. Ea va fi prezentă pe tricourile oficiale de joc. Dar și pe toate produsele oficiale, puse spre vânzare în magazinul de prezentare al clubului și pe cel online.

Procesul de vot pentru noua emblemă a clubului nostru s-a încheiat astăzi, 14 mai 2022, chiar în ziua în care Dinamo București aniversează 74 de ani în fotbalul românesc, doar în prima ligă.
Cea mai frumoasă propunere venită din partea fanilor a fost votată!
Mulțumim pentru susținere tuturor celor cinci comisii formate pentru alegerea noului logo, suporteri, legende ale clubului, DDB, cei mai importanți jucători, antrenori ai grupelor de juniori și reprezentanți de marketing ai clubului!
Urmează stilizarea și realizarea manualului de brand, urmând ca după ultimul meci oficial din această ediție de campionat, returul barajului pentru menținerea în prima ligă, să prezentăm noua siglă cu care clubul Dinamo București se va prezenta în sezon următor.
Noul logo va deveni oficial începând cu sezonul competițional 2022-2023, urmând a fi prezent pe toate echipamentele de joc ale echipei noastre, dar și pe produsele oficiale, în magazinul online și în magazinul de prezentare al clubului.
14 mai 2022
Dinamo 1948
Aici e Dinamo!”, a informat Dinamo prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Cum s-a ajuns în această situație

De menționat că cei de la Dinamo au fost puși în situația de a schimba sigla de notificarea transmisă de Nicolae Badea în urmă cu aproximativ o lună. Atunci, PlaySport a anunțat în exclusivitate că șeful de la Computerland le-a transmis șefilor din Ștefan cel Mare că nu mai au voie să folosească denumirea „FC Dinamo”. Dar nici emblema cu cei doi câini roșii în scopuri comerciale, ci doar sportive.