FC Petrolul Ploiești a oficializat încheierea colaborării cu antrenorul Mehmet Topal, care a condus echipa în premieră în acest sezon. În cele două madate, a strâns 32 de partide, bilanțul tehnicianului turc a fost de 11 victorii, 13 egaluri și 8 înfrângeri, „lupii galbeni” terminând campionatul pe poziția a 9-a. Clubul a transmis un mesaj de recunoștință atât lui Topal, cât și membrilor staff-ului său, Cafer Kaynar și Hamit Aykurt, asigurându-i că vor fi întotdeauna primiți cu brațele deschise la Ploiești.
„Clubul Petrolul Ploieşti îi mulţumeşte lui Mehmet Topal pentru întreaga activitate depusă pe parcursul acestui sezon. O colaborare pe care ne-am fi dorit să o ducem mai departe, dar, din păcate, drumul nostru comun se opreşte, momentan, aici. Îi transmitem, şi pe această cale, toată aprecierea noastră lui Mehmet Topal şi îl asigurăm de faptul că va fi, oricând, binevenit la Ploieşti!
Fostul mare international turc şi-a început cariera de antrenor la FC Petrolul Ploieşti, bifând două mandate în perioada iunie – decembrie 2024 şi martie – mai 2025.
Acesta s-a aflat pe banca „lupilor” în 32 de partide (11 victorii, 13 remize şi 8 înfrangeri), terminând sezonul pe poziţia a 9-a în ierarhia Superligii.
De asemenea, FC Petrolul Ploieşti le mulţumeşte şi colaboratorilor lui Mehmet Topal, Cafer Kaynar şi Hamit Aykurt, cei care care, la rândul lor, îşi încheie activitatea la clubul nostru.
Mulţumim şi mult succes în continuare!”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Petrolului.