Omul care conduce, de 30 de ani, Dinamo 

Cătălin Mureșanu / 21.01.2022, 09:14
Omul care conduce, de 30 de ani, Dinamo 

„Arde șoseaua, mii kilometri, se oprește timpul…” . 

De mai bine de 30 de ani, Constantin Ologu, alias Tyson, legendarul șofer, arde șoseaua la volanul autocarului lui Dinamo. A dus în spate generații de „câini roșii”. În autocarul lui, mulți s-au urcat juniori și au coborât antrenori. Alții au plecat, s-au întors și au plecat din nou. El, indiferent de vreme și de vremuri, a rămas în scaun. Cu întâmplări, povești, destine, mofturi, bucurii și jale. Ploaie, ninsoare, soare, răsărit și nopți adânci. Șosele și girofar. Ani și mii… și mii de kilometri. 

S-a oprit timpul…

Azi, pentru Tyson, timpul și-a luat o pauză. Cu un picior șubred, omul cât un munte a pus frână și a predat autocarul pe care l-a îngrijit ca pe un bibelou sfânt. S-a întors de la Constanța, acolo unde Dinamo a disputat amicalul cu Farul și, sfârtecat de durere, a acceptat, cu greu și trosnind de ciudă molarii, că, în viața oricui, e timp și pentru o stație. Un scurt popas. O oprire mai lungă dintr-un traseu parcă infinit în care a stat, de fiecare dată, pe patru roți, fix în capul haitei. 

Dinamo a avut șefi, generali, acționari, patroni, antrenori de renume, însă Tyson a fost singurul om care i-a condus, de fiecare dată, pe dinamoviști

Dinamo a avut șefi, generali, acționari, patroni, antrenori de renume, însă Tyson a fost singurul om care i-a condus, fără întrerupere, pe dinamoviști. La Săftica, la stadion, spre următorul meci. În țară și în străinătate, spre victorii sau, înapoi acasă, după un usturător eșec. Și, de fiecare dată, cu toții au ajuns cu bine. Sănătoși. 

Tyson, șofer la categoria D

În 2011 am avut plăcerea să-i scriu povestea, într-un interviu realizat pentru ProSport, chiar în autocar, la masa din spatele mastodontului colantat în alb și roșu. Mi-a stropit inspirația cu un strop și chiar mai mult din suvenirurile lui strânse din zonele pe unde a hoinărit cu autocarul lui roșu. Peste tot, din Barbu Văcărescu și până la Botoșani, la Mangalia sau pe Floreasca, claxonul lui Tyason a spart zarva, gașca, ceața, liniștea și ecoul. Di-na-mo, Di-na-mo! Cum spuneam? Arde șoseaua. Pe mine m-a ars pe gât. Să-mi fie de bine, să fii sănătos nea Costele!

Titlul meu a fost simplu. „Tyson, șofer la categoria D”. „D”, categoria pentru transport pasageri. „D”. Exact! De la Dinamo. Dinamo București. Mi-a povestit cum, „prin 96”, era să facă accident pe Valea Oltului, cum „a zburat” cu vechiul lui Volvo, pentru a-l aduce pe Gică Mihali, dintr-o deplasare din Moldova, direct la Spitalul Municipal, acolo unde medicul Oprescu l-a băgat pe fotbalist, „mai mort decât viu”, direct în operație. Cum, după un meci al Victoriei, la Giurgiu, nu a putut să întoarcă și fost nevoit să conducă în marșarier 12 kilometri. Și multe altele, până când suvenirul s-a golit. De data asta pe șoseaua gâtului. Meu. 

Ultima oară ne-am văzut după meciul cu Farul din „Ștefan cel Mare”, când Tyson, ca de fiecare dată, și-a încordat claxonul de mi-a deranjat măruntaiele. L-am salutat și am schimbat o părere și vreo două complimente. Tyson slăbise după operația suferită. Însă blestemata proteză a purtat un virus și piciorul s-a infectat. L-a chinuit și, pentru moment, l-a tras pe dreapta. Joi, când am citit știrea pe Gsp.ro l-am sunat.

Cu o voce spânzurată în durere, necăjit mi-a spus că nu e bine. Iar eu i-am zis că o să fie. Pentru că arde șoseaua și mai sunt de făcut mii de kilometri.

Și încă 10 ani, așa cum a promis în interviu. „O să mai conduc 20 de ani și mă las”. Trecuseră 20.

La sfârșitul scurtului dialog, Tyson, omul care a condus Dinamo 30 de ani, chiar și apăsat de menghina gândurilor, mi-a promis că, după ce se va opera din nou și o să se întoarcă în scaunul lui parcă plutitor din fruntea „câinilor”, a pus un suvenir deopatre. Sănătate, nea Costele!