Omul lui Burleanu propune un nume important din Federație pentru şefia Rapidului

Bogdan Solomon 11.05.2024, 14:01
Omul lui Burleanu propune un nume important din Federație pentru şefia Rapidului

O nouă variantă pentru postul de președinte al Rapidului a fost adusă în discuție în spațiul public, în condițiile în care Daniel Niculae e pe picior de plecare. Propunerea a venit chiar din partea omului lui Răzvan Burleanu și a fost lansată în direct la TV.

În noul sezon, giuleștenii vor avea o organigramă schimbată aproape complet. Daniel Sandu – cel care a condus până acum departamentul de scouting – a fost numit director sportiv, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să fie luată o decizie și în privința noului antrenor.

Președintele propus Rapidului de omul lui Burleanu

Chestionat cu privire la viitorul președinte al Rapidului, Andrei Vochin a enumerat calitățile pe care acesta va trebui să le aibă și a venit cu o propunere concretă: Vlad Munteanu.

Șansele de reușită ale acestei mutări sunt cât se poate de mici, totuși, având în vedere că fostul mijlocaș activează la rândul său la FRF, în funcția de manager operațional. Lui Dan Șucu i s-a recomandat, în schimb, să aleagă un om cu profil similar, capabil să organizeze clubul din toate punctele de vedere.

„Rapid caută antrenor, dar mai degrabă are nevoie de un preşedinte. O mână de fier, care să facă ordine acolo, un profesionist care să ştie ce înseamnă organizarea unui club, să urmărească bugete, să prioritizeze în interiorul bugetelor nevoile unei echipe, să ştie de ce are nevoie o echipă, să nu poată fi înşelat de antrenor, preparator fizic, psiholog. Sunt foarte rari, mai ales din zona asta, dintre foştii fotbalişti.

Eu am un exemplu, dar nu se dă (n.r. de la FRF spre alt club), nu e de dat. Rapid ar avea nevoie de un preşedinte gen Vlad Munteanu de la Federaţia Română De Fotbal, acest gen de om care vine din fotbal, a jucat fotbal, şi-a făcut studiile.

Eu îl văd cum lucrează zilnic. Dacă Rapid ar avea un astfel de om în funcţia de preşedinte, dacă l-ar găsi, cred că ar câştiga mult. Din punctul meu de vedere, Vlad Munteanu este exact ce îi trebuie Rapidului, genul ăsta, încă o dată”, a declarat Vochin la Orange Sport.

Un fost mare atacant al Rapidului e încântat de propunere

Varianta propusă de consilierul lui Răzvan Burleanu a primit ulterior și un feedback din partea unei figuri marcante a Rapidului și nu numai. Viorel Moldovan, cel care a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu și a ocupat postul de antrenor principal în sezoanele 2006-2007, respectiv 2013-2014, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Vlad Munteanu.

„Vlad este foarte bun. L-am descoperit acum, făcând acest curs de director sportiv. Este excelent. Este foarte pregătit şi am toată admiraţie pentru el. De ce nu?! (n.r. – să ajungă preşedinte la Rapid).

Rapid s-a distrus singură, din interior. Este ceva specific Rapidului. Lucrurile s-au degradat. Nu mă aşteptam să o văd pe Rapid într-o asemenea suferinţă. Este o echipă care a găfâit, fără pasiune, fără vlagă. O echipă autodistrusă. Să primeşti 22 de goluri în nouă jocuri este incredibil de mult. Asta spune multe despre dezorganizarea din jocul Rapidului”, a spus fostul atacant al giuleștenilor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622