„Palmă peste față”. Jurnaliștii din Elveția și-au distrus naționala, după eșecul de la București. Ce i-au „urat” selecționerului Murat Yakin

Mihai Gradina 22.11.2023, 19:44
„Palmă peste față”. Jurnaliștii din Elveția și-au distrus naționala, după eșecul de la București. Ce i-au „urat” selecționerului Murat Yakin

Elveția a încheiat pe locul al doilea în Grupa I a preliminariilor pentru EURO 2024, după o înfrângere cu scorul de 0-1 în fața României.

Acest rezultat, precum și performanța echipei pe Arena Națională, au lăsat un gust amar în rândul suporterilor elvețieni. Înainte de începerea campaniei, Elveția era considerată favorită la câștigarea grupei, având în vedere că la turneul european precedent a ajuns până în sferturi.

Evenimentele de pe Arena Națională au fost calificate de elvețieni drept o „palmă peste față”

Publicația elvețiană CDT a descris victoria României ca fiind o „palmă peste față”. „În vara anului 2021, echipa Elveției se îneca cu lacrimi de fericire (n.r. după succesul cu optimi din Franța). Frumoasă și mândră. În sfârșit încrezătoare. Arena Națională, pe de altă parte, s-a transformat într-un bazin plin de dubii. Dubii care se adaugă la colecția de incertitudini în care ‘Crucea Roșie’ se scaldă de câteva luni încoace. Preliminariile EURO 2024 s-au încheiat în cel mai rău mod posibil – cu o înfrângere și mai multe remize dezamăgitoare”.

București a fost poreclit de către elvețieni înaintea confruntării de pe Arena Națională

În ziua meciului, CDT a făcut o analogie cu situația prin care trecea fotbalul elvețian acum 32 de ani. „În București, acum doi ani, scriam istorie. Astăzi riscăm să fim în urna a patra în decembrie (n.r. câștigătoarea grupei va fi în urna a doua). Bucureștiul este cea mai înaltă culme pe care a urcat fotbalul elvețian în istoria recentă (n.r. Elveția a ajuns în sferturi la EURO 2020). Acum, poate fi și cea mai joasă. Sentimentul este, totuși, că discuția principală ar trebui să fie alta decât urna în care vom fi. Da, e vorba de viitorul selecționerului Murat Yakin. Și, totodată, de viitorul Elveției”.

(…) București, terminus de antrenori încă din 1991. O curiozitate: ultima dată când am jucat pe tărâm românesc într-o campanie europeană, totul s-a sfârșit cu o despărțire. Uli Stielike a decis să renunțe la post.

Articolul sugerează că soarta lui Yakin ar putea fi aceeași cu cea a antrenorului de acum 32 de ani. „Era 1991 și, spre deosebire de prezent, Elveția rata Campionatul European din Suedia, organizat anul următor. Mai exact, acum 32 de ani, pe 13 noiembrie, ‘Crucea Roșie’ pierdea cu 0-1 în fața lui Hagi și a colegilor lui și îi oferea Scoției primul loc în grupă”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622