Parma i-a fixat prețul de transfer lui Dennis Man. Cât a ajuns să valoreze mijlocașul român

Gabriel-Alexandru Ioniță / 13.01.2022, 21:37
Parma i-a fixat prețul de transfer lui Dennis Man. Cât a ajuns să valoreze mijlocașul român

Dennis Man este din ce în ce mai aproape de o plecare de la Parma în această iarnă. Internaționalul român în vârstă de 23 de ani a prins foarte rar echipa în ultima perioadă, astfel că oficialii grupării gialloblu se gândesc serios să îl cedeze sub formă de împrumut pentru a-i da șansa să revină la forma arătată la FCSB.

În acest moment principala variantă vehiculată este aceea a unei reuniri cu Roberto D’Aversa, antrenorul care l-a dorit la Parma. Acesta o pregătește în acest moment pe Sampdoria. Echipa din Genova se află în zona periculoasă a clasamentului în Serie A și are nevoie de întăriri în lupta pentru evitarea retrogradării.

Parma i-a stabilit prețul lui Dennis Man

De asemenea, cei de la Parma au luat în calcul și varianta cedări definitive a lui Dennis Man și chiar i-au stabilit și un preț fotbalistului român. Potrivit forzaparma.it, fostul fotbalist de la UTA Arad și FCSB este evaluat în acest moment de parmegiani la 10 milioane de euro.

Aceste pretenții ale cruciaților sunt mai mult decât fundamentate, în condițiile în care ei au plătit în schimbul lui Man 13 milioane de euro cu tot cu bonusuri. De asemenea, el este în continuare tânăr, astfel că există șansa ca viitoarea lui echipă să îl vândă ulterior pentru o sumă semnificativă.

Totuși, sunt șanse destul de mici ca Dennis Man să fie transferat definitiv în această iarnă. Mai ales în schimbul acestei sume. Acest lucru a fost confirmat și de Victor Becali, co-proprietarul firmei de impresariat care a intermediat transferul lui Man la Parma.

Singura variantă despre care se discută este cea a unui împrumut

El a exclus în mod ferm posibilitatea unui transfer definitiv în această fereastră de mercato. De asemenea, a subliniat încă o dată faptul că cea mai plauzibilă variantă în acest moment este cea a unui împrumut la Sampdoria până la finalul sezonului.

Ştiţi că nu îmi place să vorbesc prea mult înainte ca anumite mutări să se realizeze. Situaţia lui Man… Niciunui fotbalist nu îi place atunci când nu joacă. Căutăm soluţii. Sampdoria este o variantă. Da, e vorba de un împrumut. Nu se pune problema unui transfer definitiv acolo. O să vedem”, a spus Victor Becali potrivit prosport.ro.

Cum poate reveni Dennis Man în Serie A! Iată planul pus la cale de italieni. „I-au convins”