Poate a fost duminică deschiderea Cupei Mondiale, dar din punct de vedere fotbalistic ziua 1 merită luată în calcul doar în formatul duminică-luni. Patru meciuri într-un pachet pestriț, încercând să ajute fotbalul să respire sub tot acest asediu informațional compus din lucruri tangențiale, colaterale sau chiar străine de tot de miezul întâmplării.
Ce vine dinspre Qatar pe monitoare și telefoane e un cearceaf de mici negustori: se deschise în bulevardul iernii noastre, găsim de toate, dar ne trebuie minute bune să dăm și de fotbal…
De la Liga 1 la cupele europene, via Dan Petrescu și epigonii lui, nu mai există echipe mici. De la națională spre campionatele mari ale continentului (căci lemnul crește pretutindeni când e să faci limbă din el), nu mai există echipe mici. Ce ne-arată Qatar 2022 la debut?
Lipsește clasa de mijloc din fotbal. Deci, adepții convingerii internaționale de mai înainte au partea lor de adevăr. Dar asta pentru că avem echipe foarte mari, Anglia, și echipe foarte mici, Qatar. Spre echipe mari are potențialul să crească și SUA. O dinamică savuroasă, ofensivă plăcută din Doha la Dorohoi, entuziasm. Corect, cu naivitate și slăbiciuni. Dar la atâta tinerețe…
Cât despre naționala Qatarului…
Sunt mulți fotbaliști foarte buni care au ratat Mondialul din cauza accidentărilor din campionate. Dar se puteau accidenta și pe final de sezon, dacă turneul final era vara. Cel puțin până acum, e un mare câștig, ignorând sacrificiile, să te bucuri, ca spectator, de o Cupă Mondială în care cei mai tari jucători sunt în formă, fizică și mentală, pentru cel mai înalt nivel.
Nu mai vezi vedete epuizate, trăgând din crâmpeie de patriotism, uneori mimate, să își păstreze edificiul în competiții proptite după zeci de meciuri la club, în ligi, cupe naționale și cupe europene. Nu mai e așa ușor pentru naționalele de categoria valorică 2 și 3 de la Mondial să echilibreze balanța valorii doar prin inimă și efort.
Se păstrează și poate se va mai păstra câteva zile mirajul asupra Ecuadorului, Angliei și Olandei. În fața gazdelor, sud-americanii au părut verișori cu Brazilia. Dar testul adevărat va veni, cred eu, în fața Senegalului învins pe nedrept de batavi. În ultimul meci din grupă, probabil decisivul pentru locul 2.
Da, Anglia a părut favorită la finală. Dar cu un Iran fixat, dincolo de propriile limite sportive, în proteste la imn, frământări prin tribune și pe acasă. Sincer, nu aș paria că britanicii vor avea viață ușoară în meciul următor, cu americanii, și nici că vor învinge.
Olanda? Deziluzie? Tradiția ne spune că naționalele cu început scrâșnit de turneu ajung departe. A dispărut efeverscența din jocul lor, dar e și multă consistență, în mai toate compartimentele. Iar Senegal nu a fost nici pe departe Qatar ori Iran.
Simt un sec de povești, ca să zic așa. Avem festivisim, opulență, agendele tuturor implicate în fotbalul de Mondial, acuze și ironii, caterincă și politică, activism și PR, bogăție și mizerie. Avem de toate, Cupa Mondială din Qatar chiar pare o șaorma “cu de toate”.
Dar hai să vedem care sunt, dacă sunt, eroii din iarbă cu poveștile lor! Cei de pe bănci, poate cei din tribune. Să ne concentrăm, în paralel cu îndreptățitele radiografii ale nedreptății și inechității, și pe ceea ce ne-ar putea rămâne după Qatar 2022. Goluri, abordări tactice, poveștile de viață ale fotbaliștilor din turneu…
Sunt nostalgic, defazat, ramolit? Foarte posibil! Dar mi-e dor să-mi rămână Mondialul în ființă, la anul, cu gust de fotbal. Nu de șaorma…