Pep Guardiola s-a implicat în afacerea „Leo Messi la Barcelona”! Transfer colosal: „I-a dat telefon!”

Moldoveanu Camelia / 09.07.2021, 23:42
Pep Guardiola s-a implicat în afacerea „Leo Messi la Barcelona”! Transfer colosal: „I-a dat telefon!”

Încep să apară rezolvări pentru ca Leo Messi să rămână la Barcelona. Chiar Pep Guardiola s-a implicat pentru a realiza un transfer colosal. Cine este „jucătorul cheie”.

Motivul pentru care Leo Messi are șanse minime să mai semneze cu Barcelona

Datoriile imense, de peste un miliard de euro, trag în jos Barcelona. Conducerea nu poate negocia contracte așa cum dorește, pentru că trebuie să respecte fair-play-ul financiar. Astfel, Liga Profesionistă a impus o limită Barcelonei când vine vorba de salariile jucătorilor. Clubul nu poate să depășească, decât dacă mai scapă de o parte din cheltuieli.

Așa că Barcelona nu îl poate legitima, în acest moment, pe fotbalistul argentinian. Nu înainte să scape de o parte din jucătorii nedoriți, care au și câștiguri mari. Barca va trebui să găsească soluții de a-l legitima pe Messi, dar și pentru noile transferuri: Kun Aguero, Eric Garcia sau Memphis Depay. Și transferurile acestora sunt în pericol.

Pep Guardiola s-a implicat în afacerea „Leo Messi la Barcelona”

Potrivit Footmercato, Manchester City și-l dorește pe Antonio Griezmann destul de mult. Chiar Pep Guardiola l-a sunat personal pe fotbalistul de la Barcelona pentru a vedea dacă este dispus să dea Spania pentru Anglia. Manchester City caută un înlocuitor pentru Kun Aguero, inițial dorindu-l pe Harry Kane. Din păcate cerințele fotbalistului de la Tottenham n-au concis cu cele ale echipei lui Pep Guardiola.

Pentru mine, Griezmann este foarte important. A fost o semnătură excelentă pentru Barcelona și și-a demonstrat calitatea. A evoluat foarte bine și este un jucător foarte bun. Dar insist, nu știu ce decizii se vor lua în cele din urmă pentru că cel mai important lucru este că Leo rămâne cu noi. Este viitorul acestui club și trebuie să încercăm la maximum ”, a insistat antrenorul FC Barcelona.

Catalanii sunt disperați să scape de o parte din oamenii de care Ronald Koeman nu mai are nevoie. Miralem Pjanici și Samuel Umtiti sunt doi fotbaliști în această situație. Clubul le-a propus o înțelegere prin care cei doi ar fi părăsit gratis echipa, dar nu au acceptat. Barcelona va căuta să se debaraseze de ei, la fel ca și de Phillipe Coutinho.

Mijlocașul brazilian este o dezamăgire mare, pe Camp Nou. Nu s-a impus deloc, indiferent de cine a fost pe banca tehnică. Considerat unul din cei mai buni playmakeri din Europa, fostul fotbalist al lui Liverpool are nevoie de o nouă provocare. Cei trei fotbaliști ar constitui o economie de peste 60 de milioane de euro. Dar Barcelona ar avea nevoie de o economie și mai mare.