Un fost jucător al lui Dinamo revine în Liga 1. Ivan Pesic nu s-a întors la „câini”, ci la o altă grupare din prima ligă. Fostul jucător al lui Dinamo a semnat cu o echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.
Ivan Pesic, fotbalistul croat care a bifat 26 de meciuri în tricoul lui Dinamo, pentru care a marcat 5 goluri, se întoarce în Liga 1. Aripă stânga de meserie, Ivan Pesic nu va juca din nou la „câini”, ci la o altă echipă din prima ligă. Transferul a fost deja anunțat de prim-divizionară. Pesic s-a întors în Liga 1.
FC Voluntari este echipa la care va juca Pesic până la finalul acestui sezon. Croatul vine la ilfoveni din postura de jucător liber de contract. Ultima echipă la care a evoluat este Vorskla Poltava, din Ucraina. Ivan Pesic a fost convins de Bogdan Bălănescu să vină la Voluntari. Cei doi se cunosc din perioada în care fotbalistul evolua la Dinamo, iar Bălănescu era director general al grupării din Ștefan cel Mare. Actualmente, Bogdan Bălănescu este director general al clubului ilfovean.
FC Voluntari îi urează Bun venit! și îi dorește să aibă parte de evoluții excelente sub culorile clubului nostru!”, au scris ilfovenii pe pagina de Facebook.
Ivan Pesic s-a întors în Liga 1. După ce a evoluat la Dinamo, croatul va îmbrăca acum tricoul formației FC Voluntari, fostă câștigătoare a Cupei și Supercupei României, în 2017. Pesic vine la ilfoveni din postura de jucător liber de contract. Ultima echipă la care a evoluat este Vorskla Poltava, în campionatul Ucrainei. Zece meciuri a bifat fotbalistul pentru Poltava, în acest sezon. Opt meciuri au fost în campionat, iar alte două în Cupa Ucrainei. S-a despărțit de echipa ucraineană pe 11 ianuarie.
Ivan Pesic a fost legitimat la Dinamo București, între 10 ianuarie 2018 și 30 ianuarie 2020. A fost împrumutat la Shakhter Karaganda, în Kazahstan, în perioada februarie 2019 – ianuarie 2020. După ce i-a expirat contractul cu Dinamo, a plecat tot în Kazahstan, la Kaysar. De acolo a ajuns în Ucraina, la Vorskla Poltava. Acum se alătură echipei FC Voluntari, sub comanda antrenorului Bogdan Andone.
Născut la data de 6 aprilie 1992, la Sibenik, în Croația, Ivan pesic este cotat de transfermarkt.com la 500.000 de euro.
În Liga 1, FC Voluntari este pe locul 15 (penultimul), cu 17 puncte. Ilfovenii joacă luni, 8 februarie, de la ora 17:30, în deplasare cu Viitorul Constanța. Meciul contează pentru etapa a 22-a din Liga 1.