Petrolul îl are deja pe “Budescu” în echipă. Execuție în stilul Magicianului la antrenamentul ploieștenilor

Gabriel-Alexandru Ioniță 14.05.2022, 17:18
Petrolul îl are deja pe “Budescu” în echipă. Execuție în stilul Magicianului la antrenamentul ploieștenilor

Constantin Budescu nu a revenit încă la Petrolul Ploiești, dar puțin din „magia” acestuia s-a putut simți la ultimul antrenament al „lupilor galbeni”. Saim Tudor, tânărul mijlocaș, de 23 de ani, al echipei antrenate de Nae Constantin a reușit o execuție în stilul făcut celebru de Budescu în ultima perioadă în România.

Petrolul Ploiești îl are deja în lot pe noul Budescu

Tudor a reușit să marcheze de la intrarea în tunelul care duce spre ieșirea fanilor din stadion. Asemenea golurilor reușite de Constantin Budescu din spatele porții, sau chiar din zona vestiarelor, de la fostul stadion Astra din Ploiești.

Deși impresionează la antrenamente cu acest gen de execuții, Saim Tudor nu a jucat deloc pentru Petrolul în play-off-ul de promovare din acest sezon. Și rămâne astfel de văzut dacă va fi păstrat în lotul pentru sezonul viitor, când ploieștenii vor reveni în Liga 1 după o pauză de 6 ani.

Budescu a spus mereu că își dorește să revină la echipa care l-a dat fotbalului mare

În schimb, există șansa ca Petrolul să îl readucă pe „Ilie Oană” pe adevăratul „Magician” din fotbalul românesc. Constantin Budescu rămâne liber de contract la finalul acestei stagiuni și a spus în mai multe rânduri că își dorește să joace pentru echipa sa de suflet, dacă aceasta va reveni în Liga 1. Fapt ce s-a întâmplat.

Budescu a fost chiar prezent la meciul câștigat de Petrolul pe teren propriu cu scorul de 2-0 cu Concordia Chiajna. Meci care a asigurat matematic revenirea „lupilor” în Liga 1. Mai mult, la finalul partidei, el s-a alăturat petrecerii declanșate chiar pe gazon de jucătorii lui Nae Constantin.

O să fiu liber de contract, ca să spun așa. Cei de la Petrolul nu știu ce o să facă. Nu am discutat nimic cu ei. Eu am spus că visul meu ar fi să-mi închei cariera acolo. Practic acolo sunt acasă. Acum rămâne de văzut dacă se va întâmpla asta”, a spus Constantin Budescu ultima dată când a fost întrebat despre acest subiect.

Revenirea „Magicianului” este pusă momentan sub semnul întrebării

Este clar pentru toată lumea că și oficialii și antrenorul Petrolului își doresc să aibă un jucător de valoarea lui Budescu la revenirea în Liga 1. Această mutare ar putea fi însă deturnată de problemele financiare cu care se confruntă clubul galben-albastru în această perioadă, așa cum a explicat antrenorul Nae Constantin recent, în exclusivitate pentru PlaySport.

Din păcate, are o accidentare destul de gravă. Probabil e ieșit din circuit până la sfârșitul anului. Nu știu dacă Petrolul și-ar permite în condițiile actuale să plătească un jucător cu probleme medicale. Eu l-am vrut încă din iarnă, am insistat pe lângă conducere, e un fotbalist extraordinar. Cu siguranță însă, dacă va avea nevoie, o să-l primim să se pregătească cu noi când își revine. Mai departe e problema conducerii la capitolul contract”, a spus Nae Constantin.