Pleacă Adrian Mutu din România? Fostul selecționer al naționalei U21 are o ofertă concretă

Giosanu Catinca / 23.11.2021, 20:37
Pleacă Adrian Mutu din România? Fostul selecționer al naționalei U21 are o ofertă concretă

Adrian Mutu (42 de ani) ar putea pleca din România. Briliantul a primit o ofertă din străinătate, la aproape două luni după ce s-a despărțit de U Craiova 1948 și a rămas liber de contract. O echipă din Ungaria a pus ochii pe fostul selecționer al naționalei U21. Dezvăluiri de ultim moment.

Adrian Mutu, pe lista unui club din străinătate

Adrian Mititelu a rămas liber de contract după ce a fost demis de pe banca FCU Craiova. Fostul mare internațional ar putea ajunge în Ungaria. Antrenorul de 42 de ani este dorit de Kisvarda. Anunțul a fost făcut de către directorul sportiv al clubului.

Printre variantele clubului se mai află maghiarii Krisztian Timar (selecționer Ungaria U19), Szabolcs Huszti (liber de contract, ultima oară la Debrecen) și germanul Michael Boris (liber de contract, ultima oară la Sonderjyske, în Danemarca).

Ne gândim la antrenori tineri din Ungaria. Am vorbit cu Szabolcs Huszti. Nu are licență Pro, dar se poate rezolva. Pasiunea lui, experiența sa din străinătate, precum și oportunitatea de a deveni un antrenor bun în viitor pot rezolva această situație. Îl urmărim atent și pe Krisztian Timar, i-am analizat toate meciurile de la naționala U19 a Ungariei.

Există și candidați din străinătate. Am vorbit cu Michael Boris de câteva ori și probabil vom avea o întâlnire în această săptămână. Probabil mă voi întâlni și cu Adrian Mutu în acest weekend.”, a dezvăluit Attila Revesz, potrivit nemzetisport.hu.

”M-am simțit trădat”

Formația magheară are doi români în lot: Andrei Peteleu și Claudiu Bumba. Aceștia au rămas fără antrenor la începutul lunii noiembrie, atunci când Joao Janeiro a plecat în Slovacia, la Dunajska Streda.

M-am simţit trădat, dar nu vreau să arăt pe nimeni cu degetul şi nici nu voi menţiona ceva pe viitor. Nu pot fi copleşit de emoţii, iar acum căutăm un nou antrenor, care să ne reprezinte stilul pasional de a face lucrurile.”, a declarat directorul sportiv de la Kisvarda, Attila Révész, pentru aceeași sursă.

În momentul de față, Kisvarda ocupă locul 3 în campionatul Ungariei, cu 24 de puncte strânse în primele 13 etape, la patru lungimi în spatele liderului Ferencvaros, care are un meci mai puțin.